Belize, aflată între Mexic și Guatemala, permite străinilor să solicite reședință permanentă după numai un an de locuit în țară. Aici se vorbește engleza. Odată ce ați intrat în țară cu viză de turist, puteți să o reînnoiți până trece anul. Apoi, contra unei taxe de 1.000 de dolari, puteți locui definitiv aici. Totuși, trebuie să aveți grijă la condițiile impuse de viza de turist. În unele districte vi se solicită să părăsiți țara timp de două săptămâni la fiecare șase luni, astfel că va fi dificil să dovediți că ați stat un an. De aceea, este bine să contactați un avocat în Belize. Dacă vreți să munciți până primiți permisul definitiv de ședere, o puteți face numai dacă solicitați un permis de muncă. După cinci ani de ședere, puteți solicita cetățenia.

Costa Rica este atractivă pentru plajele de aici, sistemul de sănătate impecabil și pentru oamenii prietenoși. Viața decurge lejer aici, țara nici nu are măcar armată. Costul traiului este rezonabil, un cuplu are nevoie de 2.500 de dolari lunar pentru a trăi mai mult decât confortabil. Pentru a locui ca pensionar în Costa Rica trebuie să aveți un venit de minim 1.000 de dolari. Altfel, aveți nevoie de un loc de muncă pentru a primi permis permanent de ședere și eventual cetățenie. Găsitul unui loc de muncă este destul de dificil, dar dacă sunteți calificat nu este nicio problemă.

Ecuador este o țară în care nu este nevoie de mulți bani pentru a trăi. Dacă dovediți că aveți un venit de minim 800 de dolari lunar, puteți locui aici.

Acest sistem se numește viză pentru pensionari și nu este nevoie de o anumită vârstă pentru a primi acest tip de viză. Așa că, dacă veniturile pe care îl aveți indiferent că vin din salariu, chirii, drepturi de autor, depășesc 800 de dolari puteți să trăți liniștiți în această țară.

Mexic este cunoscut pentru cartelurile drogurilor, dar există și locuri unde traiul este liniștit. Pentru a începe o nouă viață aici, trebuie să aveți viză FMM pe care o primiți la frontieră. Costă 21 de dolari și este valabilă șase luni, după care trebuie să o reînnoiți. Puteți face asta la fiecare șase luni, astfel încât puteți locui definitiv în Mexic. Cu acest tip de viză nu puteți munci. Există și alte tipuri de viză care permit și ocuparea unui loc de muncă. Este posibil să fiți nevoit să părăsiți țara pentru a solicita viză cu drept de muncă.

Nicaragua trece prin cea mai mare criză politică din istorie, guvernul dînd vina pe tineri pentru haosul din țară. Aici există un program similar cu cel din Ecuador, dar aici este suficient să dovediți că aveți un venit de 600 de dolari și că aveți peste 45 de ani. Teoretic, pentru că în mod normal, în funcție de venit, această regulă poate fi ignorată. Comparativ cu Ecuadorul, în Nicaragua trebuie să fiți într-adevăr un pensionar. Guvernul nicaraguan are o definiție largă a muncii. Dacă dețineți un restaurant sau un mic hotel nu sunteți considerați muncitori, deci nu trebuie permis de muncă. La fel și dacă prestați o muncă pentru o firmă care nu este înregistrată în Nicaragua.

Panama are și ea un sistem de vize similar cu Ecuadorul, dar veniturile lunare trebuie să fie de 1.000 de dolari. Tinerii trebuie să depună 5.000 de dolari într-o bancă panameză pentru a putea obține reședință permanentă. În Panama se găsește ușor de muncă dacă persoana care caută provine dintr-un stat „prieten”.

Singurele statele UE care nu fac parte din această categorie sunt Bulgaria, Italia, Romania și Slovenia.  Acest sitem de vize pentru pensionari este cel mai popular mijloc de a trăi în țări din America latină.

Paraguay se află între Brazilia și Argentina și are un sitem lejer în ceea ce privește rezidența. Nivelul imigrației este atât de scăzut, încât cererile de acest tip se acordă imediat. Totuși, trebuie să depuneți într-o bancă paraguayană o sumă echivalentă cu 35 de salarii minime, adică între 4.500 și 5.500 de dolari. Apoi, puteți călători liber și trăi fără probeleme aici. Nu puteți solicita cetățenie decât după trei ani, dar decizia finală va veni după mult timp din cauza birocrației.

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?