Timișoreni, snopiți în bătaie de jandarmi și polițiști ”din greșeală”. Tinerii au ajuns la spital cu răni grave

Acuzații grave la adresa polițiștilor și jandarmilor timișoreni. Doi tineri au fost snopiți în bătaie de oamenii legii după ce au fost confundați cu doi cunoscuți interlopi.

Victimele au ajuns la spital cu multiple răni și au avut nevoie chiar de intervenții chirurgicale. Conducerile Inspectoratelor de Poliție si de Jandarmerie îi anchetează acum pe cei implicați în incident.

Polițiștii și jandarmii erau în misiune. Încercau să prindă doi suspecți care aveau mandate de arestare în lipsă pentru furt calificat, braconaj, grup infracțional organizat și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Cei doi tineri se aflau în mașină când au fost trași pe dreapta, loviți și încătușați.

Nu știe nimeni ce s-a întâmplat în timpul interogatoriului însă bărbații spun că au fost bătuți de câțiva indivizi mascați.

Tinerii au ajuns la Spitalul Județean cu răni grave: unul avea splina fisurată, iar celălat trei coaste rupte.

Conducerea Poliției Timiș și cea a Jandarmeriei s-au sesizat în urma incidentului și fac anchete ca să afle cum s-au petrecut faptele.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a dechis dosar penal. Daca vor fi găsiți vinovați, agresorii celor doi tineri riscă, pe lângă pierderea locurilor de muncă, și ani grei de închisoare, informează stiri.tvr.ro.

data-matched-content-ui-type="image_stacked"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.