TRAFIC crescut la frontiera de vest înainte de restricţiile de circulaţie de pe teritoriul Ungariei

Având în vedere că data de 15.03.2017 în Ungaria este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare, Poliția de Frontieră reamintește participanţilor la traficul transfrontalier faptul că din această seară, ora 23.00 (ora României) şi până în data de 15.03.2018, ora 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone, cu excepţia transporturilor de animale vii şi de produse perisabile.

În perioada menţionată, şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la finalizarea intervalului pentru care au fost stabilite restricţii de circulaţie pe drumurile publice din Ungaria.

În intervalul orar menţionat, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale.

Restricţiile de trafic instituite pe teritoriul Ungariei în această perioadă, precum şi numărul mare de mijloace de transport de mare tonaj care s-au prezentat în punctele de frontieră din vestul ţării, au dus la valori de trafic ridicate.

În perioada 12-14.03.2018, prin punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Ungaria au tranzitat aproximativ 18.000 de autovehicule de mare tonaj, din care 6.000de autovehicule pe sensul de intrare în ţară şi 12.000 pe sensul de ieşire din ţară.

Dintre punctele de frontieră, P.T.F. Nădlac II Autostradă a fost cel mai tranzitat punct de trecere rutier, în perioada de referinţă fiind efectuat controlul, împreună cu autorităţile maghiare, la aproximativ 6.000 de autocamioane. S-a lucrat și se va lucra în continuare pe numărul maxim de benzi deschise pentru astfel de mijloace de transport, 4 artere de control pe sensul de intrare în ţară şi 4 artere de control pe cel de ieşire.

La P.T.F. Borş, un alt punct de trecere de la granița cu Ungaria foarte tranzitat, poliţiştii de frontieră au verificat aproximativ 6.000 de camioane. Și aici, se lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructură, pe 3 benzi pe sensul de intrare şi 3 pe sensul de ieşire pentru camioane. De asemenea, şi prin PTF Vărşand s-a lucrat la capacitatea maxima permisă de infrastructura punctului, fiind efectuate formalităţile de frontieră pentru peste 2.000 de autovehicule de mare tonaj.

La frontiera cu Ungaria formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care Poliția de Frontieră Română a alocat personal suplimentar pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, însă numărul de linii care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști repartizaţi de către Poliţia Ungară. În baza protocoalelor bilaterale, P.F.R. poate deschide doar liniile de control care sunt asigurate cu personal şi de către autoritățile ungare.

Poliția de Frontieră mai menţionează că valorile ridicate ale timpului de aşteptare sunt determinate si de faptul că autorităţile de frontieră din Ungaria efectuează verificări sistematice la toate mijloacele de transport, în conformitate cu prevederile Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen.

În această perioadă este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei deschise pentru astfel de mijloace de transport, în limita configuraţiei acestora şi, în funcţie de trafic, sunt suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, astfel încât formalitățile de frontieră să se efectueze cu operativitate.

Poliţia de Frontieră a făcut toate eforturile pentru suplimentarea cu tot personalul de care dispune la controlul documentelor de călătorie. Se lucrează la capacitatea maximă a infrastructurii punctelor de trecere a frontierei în condițiile în care traficul a crescut în ultimii ani cu valori de peste 300%.

Timpul pentru efectuarea controlului de către polițiștii de frontieră asupra camioanelor se păstrează în media de 2-5 minute/camion.

Recomandări:

Poliţia de Frontieră recomandă în continuare participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de trecere a frontieră deschise tranzitului de marfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.

În acest sens, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat aplicaţia on-line si pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

data-matched-content-ui-type="image_stacked"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.