TRAGEDIE în Cehia: Cinci români au murit în urma exploziei de la o uzină

Cinci dintre victimele exploziei produse la uzina chimică din Cehia au fost identificate ca fiind cetăţeni români, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe.

“Potrivit informaţiilor obţinute de Ambasada României la Praga, încă două dintre victimele exploziei au fost identificate ca fiind cetăţeni români. Astfel, numărul cetăţenilor români decedaţi în urma tragicului eveniment a urcat la cinci în acest moment”, a informat MAE printr-un comunicat de presă transmis vineri.

Explozia a avut loc joi, 22 martie, într-o uzină aparţinând societăţii Synthos, specializată în producţia de cauciuc sintetic şi polistiren.

“Explozia s-a produs în una din uzinele din complexul rafinăriei de la Kralupy-nad-Vltavou. Am demarat imediat o anchetă pentru a stabili toate circumstanţele şi cauzele” producerii deflagraţiei, a declarat purtătoarea de cuvânt a poliţiei, Marketa Johnova, potrivit Agerpres.ro.

Poliţia a fost anunţată în legătură cu explozia în jurul orei locale 10:00 (09:00 GMT), a precizat ea.

Ancheta declanşată de autorităţile cehe privind explozia de la uzina chimică din localitatea Kralupy nad Vltavou este în curs de desfăşurare.

Echipa consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Praga a vizitat şi unităţile medicale în care au fost internate persoanele rănite pentru a se asigura că printre acestea nu sunt şi cetăţeni români, precizează MAE.

Misiunea diplomatică a întreprins demersurile necesare în vederea identificării şi notificării familiilor celorlalţi doi cetăţeni români decedaţi.

MAE îşi exprimă profunda compasiune pentru tragicele pierderi de vieţi omeneşti şi transmite sincere condoleanţe familiilor îndoliate.

Urmărește NEWSROMANIA.NET pe - GOOGLE NEWS!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *