Guvernul de la Budapesta a decis ca începând de miercuri, 15 iulie 2020, ora 00:00, să introducă noi restricții la frontieră din cauza reapariției unui număr tot mai mare de cazuri de COVID-19.

Măsura a fost anunțată astăzi, 12 iulie, de Gergely Gulyás, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, potrivit Agerpres care citează Reuters şi cotidianul  Magyar Hírlap.

Toate persoanele, inclusiv cetățenii maghiari, care vin din țări incluse în categoria de risc „galben” vor fi obligaţi să se supună unor controale medicale la graniţă şi să intre în carantină.

România, Bulgaria, Portugalia și Suedia sunt statele membre UE care intră în categoria de risc „galben”. Marea Britanie face parte și ea din categoria „galbenă”.

Ministerul Afacerilor Externe – MAE informează că cetăţenilor care intră în Ungaria din România le sunt aplicabile următoarele dispoziţii: la intrarea în această ţară vor fi supuşi examinării medicale, iar în cazul în care prezintă simptome specifice infectării cu coronavirus nu li se va permite accesul; în situaţia în care nu prezintă simptome, aceştia vor fi obligaţi să intre în carantină pentru o perioadă de 14 zile (instituţionalizată sau prin izolare la domiciliu), fiind luaţi în evidenţele autorităţilor sanitare ungare.

Potrivit noilor reguli ce vor fi introduse de guvernul maghiar, se iese din carantină numai dacă rezultatul a două teste făcute într-un interval de 48 de ore este negativ. 

Intrarea pe teritoriul Ungariei va fi permisă, fără impunerea măsurii carantinei sau autoizolării, cetăţenilor care vin din România şi care prezintă la punctul de frontieră două teste moleculare negative pentru infecţia cu SARS-CoV-2 efectuate în ultimele cinci zile.

Cele două teste trebuie efectuate la o diferenţă de 48 de ore unul de celălalt, iar certificatele trebuie să fie emise în limba maghiară sau engleză.

Lucrătorii sezonieri din România pot, de asemenea, intra pe teritoriul Ungariei, cu condiţia ca angajatorul ungar să transmită poliţiei locale un formular electronic cu datele de identificare a acestora. Punctele de trecere a frontierei în acest scop vor fi stabilite de conducerea poliţiei ungare.

Autorităţile ungare precizează că TRANZITUL este permis în anumite condiţii, respectiv: durata să nu depăşească 24 de ore; persoanele care nu prezintă simptome specifice infecţiei cu COVID-19 pot demonstra scopul călătoriei, respectiv dreptul de intrare în ţara de destinaţie, eventual de tranzit.

Străinii care vin din zone „roșii”, cum ar fi Albania, Bosnia-Herţegovina, Macedonia de Nord, Muntenegru şi Ucraina, nu au voie să intre în Ungaria.

Maghiarii care vin din zonele „roșii” trebuie să-și facă teste medicale și să intre în carantină.

Românii pot intra în AUSTRIA numai dacă prezintă un test COVID-19 negativ și DOVADA cazării

Italia și-a ÎNCHIS iar granițele pentru cetățenii din 13 țări considerate cu risc ridicat de răspândire a coronavirusului

UNGARIA reia restricțiile impuse circulației camioanelor înainte de pandemie

ORBAN: Ungaria încalcă din nou drepturile românilor care tranzitează țara

Ungaria încalcă dreptul la liberă circulație. Tranzitarea țării se face numai cu anumite documente

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?