Poliția națională spaniolă a arestat la jumătatea lunii august 2018 o româncă pentru că, gravidă fiind, a fost de acord să-și dea bebelușul, imediat după naștere, unei familii de spanioli.
Anchetatorii au reținut-o și pe femeia care urma să ia copilul, cetățean spaniol, ambele fiind acuzate de încălcarea mai multor legi.
Purtătoarea de cuvânt a Poliției Spaniole, citată de publicația El Mundo, a declarat că, în afară de cele două femei, și soțul spanioloiacei este cercetat pentru fals și uz de fals.
Familia de spanioli a cunoscut-o pe româncă în aprilie 2018 prin intermediul unei rețele de socializare când tânăra era gravidă în luna a cincea. După mai multe discuții online, cei doi soți au chemat-o în Spania.
Gravida mai avea doi copii mici acasă, așa că spaniolii le-au cumpărat și lor bilete și i-au adus în micul orășel Jaca din provincia Huesca, regiunea Aragon, aflată în nord-estul țării.
Odată ajunși în Spania, românca și cei doi copii ai ei au fost ținuți închiși timp de patru luni în locuința spaniolilor, timp în care au pus la cale cum să înregistreze nou-născutul pe numele celor doi soți.
Tânăra româncă a luat decizia, conform anchetatorilor, de a-și da copilul pentru că, din cauza condițiilor economice din România, nu-și putea permite să-l crească.
Timp de patru luni, cei doi soți s-au interesat care sunt procedurile de înregistrare a unei nașteri și care sunt regulile din spital. Pentru a-și duce planul la bun sfârșit și a intra în posesia nou-născutului imediat după naștere, ei au falsificat mai multe documente, inclusiv cele care conținea ADN-ul celor două femei, cărți de identitate, livretul de familie și carduri de sănătate.
Ideea era ca, imediat după naștere, cu ajutorul acestor documente, spanioloaica să treacă drept mama reală a nou-născutului.
În ziua când a venit sorocul, românca a apărut la spitalul din Jaca însoțită de viitoarea mamă a bebelușui. Soțul acesteia rămăsese acasă cu ceilalți doi copii ai gravidei.
La înregistrarea în spital, gravida a declarat că este însoțită de sora ei și a mințit în ceea ce privește numele său de familie. L-a dat pe cel al cuplului de spanioli, astfel încât copilul să fie scos ușor din spital și să poată fi obținut fără probleme certificatul de înregistrare al acestuia.
Angajații spitalului și-au dat însă repede seama că ceva nu este în regulă și au anunțat imediat Poliția și Protecția Copilului. În timp ce românca era în chinurile facerii, polițiștii deja demaraseră ancheta.
Investigația a durat foarte puțin și cele două femei au fost arestate. Nou-născutul a rămas în grija celor de la Protecția Copilului care i-a luat și pe ceilalți doi copii ai româncei.
În acest caz, soluția găsită de tânăra mamă a fost să-și dea copilul. În schimb, o altă româncă în vârstă de 22 de ani, care trăia în Danemarca, a ales să-și ucidă bebelușul imediat după naștere.
A născut în niște tufe de flori de pe strada Brinken din orașul Glostrup. Tot în acele tufe a și comis crima și a lăsat pruncul mort, învelit într-un hanorac roșu. Jurnaliștii de la bt.dk scriu că fapta a avut loc anul trecut în septembrie, dar fătul a fost găsit după o aproape o lună.
Imediat după crimă, tânăra a fugit în România. Anchetatorii au dat-o în urmărie internațională și în mai 2018 a fost arestată și extrădată în Danemarca la sfârșitul lui iunie. Primul termen al procesului va fi vineri, 31 august.
Polițiștii și procurorii danezi au aflat că femeia a ținut ascunsă sarcina. Ea a negat acuzația de omor, dar a spus că doar a rănit copilul. Procurorii danezi au decis să nu o acuze de omor calificat, faptă pentru care risca închisoarea pe viață.
Au considerat că tânăra de 22 de ani a comis fapta aflându-se într-o stare emoțională confuză, a respins timp de nouă luni ideea de a fi gravidă și că se temea că va fi umilită. Din aceste motive, ea va executa maxim patru ani de închisoare dacă va fi condamnată.