Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile începând cu 25 octombrie 2019 a comisarului Valentin Vezeteu, șeful Serviciului Sistematizări din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (D.G.P.M.B.) – Brigada Rutieră.
El este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și dare de mită, conform unui comunicat al DNA.
În același dosar este cercetată și o persoană fizică, fără vreo funcție publică, pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și dare de mită.
Procurorii au probe care atestă că în perioada aprilie – 18 octombrie 2019, comisarul Vezeteu a intervenit pentru a ajuta persoana menționată anterior să scape de un dosar penal în care era cercetat pentru conducere fără permis.
Acesta rămăsese pieton după ce anterior a fost prins la volan sub influența alcoolului și i s-a suspendat dreptul de a mai conduce.
Vezeteu a promis că își va folosi influența dată de funcția sa de șef în cadrul Brigăzii Rutiere București pentru a-i determina pe colegii săi din cadrul Poliției Stațiunii Poiana Brașov să claseze dosarul.
„Pentru serviciile sale, inculpatul Vezeteu Valentin ar fi acceptat de la celălalt inculpat un sejur în valoare de 1.100 lei la un hotel de patru stele situat în stațiunea Poiana Brașov”, se mai arată în comunicat.
Pe 18 octombrie 2019, data la care celălalt inculpat era citat pentru a i se aduce la cunoștință calitatea de suspect, ofițerul de poliție Vezeteu s-a deplasat la Poliția Stațiunii Poiana Brașov unde ar fi discutat cu mai mulți colegi, printre care și cu cel care instrumenta cauza respectivă.
A încercat să le impună acestora adoptarea unei soluții de clasare.
Comisarul Vezeteu i-ai promis polițistului care instrumenta cauza respectivă ajutorul său ori de câte ori se va afla în București și va avea nevoie.
Mai mult, i-a mai promis că persoana anchetată va dona un calculator pentru Poliția Stațiunii Poiana Brașov.
Interesant este că procurorii i-au interzis comisarului Vezeteu să părăsească limita teritorială a unui oraș din județul Ilfov fără încuviințarea prealabilă a procurorului.
Conform declarațiilor sale de avere, dar și ale soției care este ofițer în cadrul IPJ Ilfov, el nu deține niciun imobil în Ilfov.