V-a luat valul cu protestele din Serbia. Ce popor, dom’le, ce războinici, sârbii, cum se pun ei stavilă lagărelor medicale, cum apără ei demnitatea omenirii, brate moj, hajde, zivimo!
Înțelegerea ta despre Serbia e la limita unor imagini de whatsapp de pe Takovska colț cu Piața Nikola Pasic, de pe treptele poștei centrale. Măi, jebo te riza, nu știi, nu te bagi.
Președintele Serbiei, ăla care a capitulat sub presiunea străzii, gata, nu mai impune nici o carantină, nimic, a fost la Paris unde a avut o discuție la vârf cu Macron și Merkel și va merge marți la Bruxelles pentru un summit cu premierul din Kosovo.
E primul indiciu că alte jocuri se joacă la ora asta la Belgrad și în restul Balcanilor de Vest bântuiți oricum și de o cruntă criză de sănătate. Dar tu n-ai de unde să știi asta.
Când într-un conflict prelungit cum este cel dintre sârbi și albanezii din Kosovo are loc un summit, adică o întâlnire la vârf, la cel mai înalti nivel, cele două părți chiar au ceva concret pe masă.
Mai forțează fiecare mâna pe final, mai fac un mic șantaj, mai amenință ultimativ că refuză ce s-a negociat deja dar, toate astea, sunt calcule politice.
În joc e un schimb de teritorii, marea promisiune-compomis marketată drept târgul ce va aduce pace în zonă. Dar nu toată lumea e interesată să fie pace în zonă. Pe cine încurcă granițe definitive? Cui nu-i este de nici un folos stingerea acestui conflict?
Cel mai simplu e să vedem cine lipsește de la masa de joc. Planul de pace este co-sponsorizat de Casa Albă și, cumva mai la coadă, de europeni. Cine lipsește de la acest negoț diplomatic (căci, da, e un negoț cu preț deocamdată confidențial) nu va fi acolo nici la împărțeala bucatelor.
Pentru marele absent, cel mai bine ar fi să nu se încheie nici un târg. Dar cum să mai oprești negocierile practic încheiate? Rusia rămâne cel mai popular pol internațional printre sârbi, dar nu tot ce e popular are putere. Cu atât mai puțină acum când Muntenegru și Macedonia de Nord au devenit membri NATO.
Nici China nu stă pe caii pe care și i-a imaginat când a trimis medici și măști plătiți din bani europeni dar asta e altă poveste, despre cenzura lui Vucic. Nu ajutoarele de la Beijing l-au ajutat pe Vucic să câștige recentele alegeri, în schimb i-au fost de folos să plătească lefurile în ultimii ani, doar că ăstea nu-s ajutoare ci niște credite care vor trebui plătite cândva.
Dar China nu are nici o grabă. China a venit să rămână, să paveze acel nou drum al mătăsii și autostrăzilor, deocamdată imaginar, că investiții serioase se mai lasă așteptate.
Iar dacă pionii clasici nu mai răspund la comenzi, pompezi prin canalele radicale. Dacă Aleksandar Vucic pozează cu ambasadorii Chinei și Rusiei dar încheie o înțelegere pe plac transatlantic, se activează Levijatanii ăștia și ceilalți urmași ai lui Arkan din galeriile marilor cluburi belgrădene.
De câte ori se scandează politic în ritm de peluză, în rime scurte și sacadate, cu palme bătând cadența sau tăind aerul, cu efecte pirotehnice și garduri aruncate prin geamuri de clădiri, protestele pot fi descifrate prin cheia serviciilor politice făcute de mahări corupți și șantajabili unor plătitori generoși și fără scrupule.
Gruparea „Levijatan” este una dintre portavocile retoricii naționaliste fundamentalist-pravoslavnice și panslaviste într-o țară plină de frustrări succesive și nestinse, cu un popor la care discursurile inflamatorii (a)prind repede. Un fel de Berenghi, așa, dar pe ceva mai muți bani.
Scopul – sau, poate, misiunea – organizației este de a distruge imagina publică a oricui poate fi acuzat ca fiind „antisârb”: adică de la ONG-uri civice la presa independentă, câti mai este, la minorități și imigranți.
Iar, acum, antisârb e chiar statul, guvernul, președintele.
Cineva are interesul să facă dispărută, acum, repede, încrederea în instituții, autorități și oameni. Acestui cineva nu-i pasă de epidemie, de îmbolnăviri, de libertăți, de oameni, ăstea-s niște detalii trecătoare, nu mai reiau toate povești medicale predicate de guru atoateștiutori fără nici o calificare în domeniu.
Acel cineva a învățat cât de utile îi sunt granițele fluide și conflictele înghețate – în Transnistria, în Georgia, în Ucraina. De ce ar vrea ca tocmai ultimul său capăt de pod din Balcani să devină stabil și frecventabil în Vest?
Tot jocul ăsta internațional de forțe nu îl absolvă pe Aleksandar Vucic de ticăloșie; crescut în preajma lui Miloșevic, al cărui aparat de propagandă l-a condus o vreme, actualul președinte de la Belgrad și-a însușit metodele mentorului său politic și a procedat fără rezistență la desființarea opoziției, controlul absolut asupra presei și subjugarea justiției.