Furau mașini de lux sau de clasă medie, le dezmembrau și expediau piesele în Maroc, alimentând piața neagră a pieselor de schimb. Din acest motiv, agenții echipei de poliție judiciară din cadrul Direcției Poliției Rutiere din Torino au executat 12 mandate de arestare împotriva a tot atâtor cetățeni români, nord-africani și italieni.
Anchetele au început la sfârșitul lunii ianuarie 2019, când pe strada Portone din Torino, în cadrul unei firme abuzive de dezmembrări auto, polițiștii au găsit un Jeep Grand Cherokee 3.0 V6 complet demontat, cu o valoare comercială de aproximativ 70.000 euro.
Mașina, care era nouă și nici nu era înmatriculată, fusese furată cu câteva zile mai devreme din Cuneo de la o firmă de leasing.
Motorul și diferitele părți ale caroseriei fuseseră deja încărcate, împreună cu părți ale unui autoturism Audi A4, și acesta furat cu câteva zile mai devreme din Torino, în interiorul unui camion Iveco Daily, deținut de un nord-african, H.M., în vârstă de 36 de ani.
Acesta a declarat că nu este părtaș la asemenea fapte și că a închiriat camionul unui cetățean congolez cu domiciliul în Spania, prezentând atât un contractul, cât și documentele de conducere. Agenții nu au crezut versiunea acestuia, continuând investigațiile legate de acel Iveco Daily.
Monitorizarea vehiculului și a proprietarului său, H.M., a făcut posibilă identificarea celorlalți membri ai grupării, inclusiv români, precum și a diverși cumpărători ai pieselor de schimb. S-a stabilit că liderul bandei infracționale era H.M.
În timpul anchetelor efectuate în portul din Savona și în portul din Genova, un camion și un container pline cu motoare și piese de caroserie, de la 32 de vehicule furate din provincia Torino, au fost confiscate.
Ca locuri de depozitare a mașinilor furate au fost identificate un depozit din Cumiana și mai multe garaje din Torino, „administrate” tot de șeful organizației, H.M. Mașinile furate erau demontate la o firmă de dezmembrări gestionată de un italiam, S.E. de 52 de ani, rezident la Leinì, deja arestat în trecut pentru fapte similare.
În timpul percheziției efectuate joi, 4 iunie, la firma de dezmembrări, au fost găsite și confiscate părți ale altor șase vehicule rezultate a fi fost furate la sfârșitul lunii mai.
Anchetatorii au stabilit 16 capete de acuzare în cazul a 32 de mașini, furate și dezmembrate, cu o valoare comercială de aproximativ 400.000 de euro, informează Corriere della Sera.
ITALIA: Amenzi de până la 500 de euro pentru cei care aruncă măști sau mănuși pe străzile Romei
ATENȚIE! Dacă circuli fără ITP în Italia, riști să-ți fie confiscată mașina