Municipalitatea din Gelsenkirchen a decis să expulzeze luni, 16 iulie, în România cinci români, arată un ziar local din oraș. Decizia a fost luată împotriva unei familii alcătuită din cinci membri care a ajuns deja în România.
Este pentru prima oară când dreptul de liberă circulație a cetățenilor UE în cadrul uniunii a fost oprit în această localitate.
Cetățenii statelor membre au dreptul de liberă circulație și ședere în Uniunea Europeană, dar acest drept poate fi pierdut dacă nu se îndeplinesc anumite condiții.
De exemplu, dacă nu există suficiente resurse financiare sau nu se încheie un asigurare de sănătate, municipalitățile pot decide deportarea dacă respectivele persoane nu pleacă în mod voluntar.
Pentru prima oară de când există acest drept de liberă circulație, municipalitatea din Gelsenkirchen a trimis înapoi în România membrii unei familii care nu au putut dovedi că au un loc de muncă. Autoritățile locale i-au păsuit vreme îndelungată pe acești români care nu au reușit să dovedească că vor să muncească legal în Germania.
Ca urmare, edilii orașului au presupus că românii muncesc la negru pentru a-și acoperi cheltuielile de trai. Mai mult, unul dintre membrii familiei a fost condamnat pentru încălcarea dreptului de proprietate intelectuală și fraudă comercială. Cel mai probabil, comercializa bunuri contrafăcute care aveau însemnele unor firme renumite.
Deportarea a decurs fără probleme. „Familia a ajuns deja în România. Procedurile au fost duse la îndeplinire luni”, a declarat pentru publicația germană WAZ un purtător de cuvânt al primăriei.