Skip to content

Fost director al Rezervelor Statului, condamnat în SUA pentru trafic de arme și expulzat în România

Autoritățile americane au expulzat un român condamnat pentru trafic de arme, susținerea unei organizații teroriste și asociere în vederea asasinării unor oficiali americani. Informația a fost publicată pe 15 august 2018 de agenția americană de Imigrări și Vămi.

Cristian Vintilă are 47 de ani și pe 9 februarie 2018 a fost condamnat de o instanță americană la doi ani de închisoare. El a fost arestat în 2014 în Muntenegru în urma unei operațiuni sub acoperire a unor ofițeri americani de la Antidrog.

Conform autorităților americane, Vintilă a pus la cale, împreună cu alți foști oficiali europeni vânzarea de armament în valoare de 15 milioane de dolari, către organizația teroristă a rebelilor columbieni – FARC.

Ofițerii americani erau de la Antidrog și s-au dat drept membri ai FARC – Forțele Armate Revoluționare Columbiene în timpul tratativelor. Timp de mai mulți ani, conform documentelor din dosar, Vintilă a oferit nu numai arme, dar și servicii financiare și consiliere FARC. Acțiunile sale ar fi dus la uciderea unor ofițeri americani, dar și a unor oficiali guvernamentali din SUA.

FARC este o organizație fondată în 1964 ca braț armat al partidului comunist columbian și a luptat împotriva guvernului aproape 50 de ani. În 2016 a încheiat cu guvernul un acord de încetare a focului, iar în 2017 a predat armele reprezentanților ONU și a devenit partid politic. FARC este o organizație teroristă și a comis numeroase atentate îndreptate în special  împotriva polițiștilor și guvernului columbian.

După arestare, Vintilă a fost extrădat în Statele Unite pentru a fi judecat. A pledat vinovat în fața judecătorilor și, în urma verdictului, el a ajuns în custodia celor de la Imigrări în iunie. Aceștia l-au trimis în România cu un avion de linie la jumătatea acestei luni.

Cristian Vintilă a absolvit Academia Națională de Informații a SRI și timp de trei ani, între 2009 și 2012, a fost director general al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat și avea în subordine și controlul armamentelor.

Alături de fostul oficial guvernamental au mai fost arestați în Muntenegru: Virgil Flaviu Georgescu, consilier pe probleme de securitate, și un fost parlamentar italian, Massimo Romagnoli. Acesta a fost deputat în partidul Forza Italia, condus de Silvio Berlusconi.

Romagnoli a fost condamnat la patru ani de închisoare în Statele Unite în 2016, dar a fost eliberat în februarie 2017. În urma unui alt proces din toamna aceluiași an, el a fost exonerat și ulterior a scris o carte în care și-a susținut nevinovăția.

Directorul operațional al biroului din New York al agenției americane de Imigrări, Thomas Decker, a declarat că expulzarea unor indivizi ca Vintilă este prioritatea biroului pe care-l conduce. În prezent, Vintilă este în custodia autorităților române, fiind trimis în țară cu un avion de linie.

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!