Skip to content

GERMANIA: Șofer român de TIR, prins beat și drogat la volan

Polițiștii din Saalfeld au oprit sâmbătă dimineața un șofer român după ce au văzut că TIR-ul mergea șerpuit.

Sâmbătă, 2 februarie 2019, românul conducea pe autostrada B 281 spre Saalfeld când în jurul orei 06.45 polițiștii au încercat să oprească camionul lângă Arnsgereuther Berg.

Șoferul în vârstă de 43 de ani a ignorat semnalele ofițerilor și și-a continuat nestingherit drumul spre Rainweg, se arată într-un comunicat al Poliției.

A putut fi oprit abia după ce o mașină de poliție i-a tăiat calea.

Românul mirosea puternic a alcool și în urma testării a ieșit o concentrație de 1,19 la mie în aerul expirat.

Mai mult, a fost verificat și dacă a consumat droguri. Consumase ceva pe bază de opium.

Din această cauză a fost dus la spital pentru a i se recolta probe de sânge.

Procurorul de caz a decis ca românul să plătească o cauțiune de 1.600 de euro și i-a fost reținut permisul.

Anchetatorii i-au luat și cheile camionului, iar firma pentru care muncea a trimis un înlocuitor.

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!