Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat un cetăţean român care conducea un autoturism marca Seat Ibiza, căutat de autorităţile din Spania.
În data de 29.04.2019, în jurul orei 15.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, o persoană de sex feminin, cetăţean român în vârstă de 32 de ani, la volanul unui autoturism marca Seat Ibiza, fabricat în anul 2014.
În urma verificărilor suplimentare, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Spania.
Faţă de cele constatate, persoana in cauză a declarat că a achizitionat autoturismul de la o firmă de leasing din Spania și nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta ar fi fost căutat de autorităţi.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 70.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului P.F Giurgiu până la finalizarea cercetărilor.