Skip to content

BMW în valoare de aproximativ 20.000 de lire sterline achiziționat în leasing, confiscat la Iași

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit şi indisponibilizat un autoturism marca BMW care figura ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie.

În data de 27 mai 2019, în jurul orei 15.50, în baza unor informații deţinute, poliţiştii de frontieră din cadrul au desfășurat în municipiul Iaşi o acţiune specifică pe linia combaterii traficului internaţional cu autoturisme furate.

Au identificat în trafic un autoturism marca BMW 520D M, condus de cetăţeanul român C.S.C., domiciliat pe raza judeţului Iaşi, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că autoturismul figura ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de către autorităţile din Marea Britanie, în data de 27 aprilie 2019.

Șoferul a declarat că a achiziţionat autoturismul de la o firmă de leasing din Marea Britanie în cursul anului 2017.

Acesta a mai adăugat că nu are cunoştinţă de faptul că autoturismul este căutat de autorităţi.

Autoturismul în valoare de 118.000 lei a fost indisponibilizat la sediul instituției.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Infiniti Q50 căutat în Franţa, depistat de poliţiştii de frontieră din Nădlac

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!