Skip to content

Autoturisme furate din Germania și Franța, confiscate de Poliția de Frontieră Română

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit trei autoturisme, care figurau în bazele de date ca fiind căutate de către autoritățile din Germania și Franţa.

Autoturismele, în valoare totală de aproximativ 300.000 lei, au fost indisponibilizate la sediul poliţiei de frontieră în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

La sfârşitul săptămânii trecute, în baza informațiilor deţinute de poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi s-a desfășurat o acţiune specifică pe linia combaterii traficului internaţional cu autoturisme furate.

Astfel,  în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control la trecerea frontierei, F.M., cu cetăţenie română şi Republica Moldova, la volanul unui microbuz marca Mercedes Sprinter, care avea atașat o platformă pe care transporta două autoturisme marca Toyota, unul Lexus fabricat în anul 2016, cel de al doilea RAV4 fabricat în anul 2017.

Şoferul era însoţit de doi bărbaţi, V.G şi V.V., ambii cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, în vârstă de 46, respectiv 30 de ani, proprietarii celor două autoturisme transportate pe platformă.

Deoarece polițiștii de frontieră aveau suspiciuni privind provenienţa celor două autoturisme marca Toyota, au efectuat verificări specifice în urma cărora au constatat faptul că cele două mijloace de transport figurează în bazele de date ca fiind declarate bunuri căutate pentru confiscare de autoritățile din Germania, din luna aprilie, respectiv luna mai 2019.

De asemenea, în aceeaşi perioadă, tot în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieşi din ţară, P.I., cetăţean român şi R. Moldova,  în vârstă de 35 de ani, la volanul unui autoturism marca BMW, an de fabricaţie 2011.

Existând suspiciuni cu privire la documentele de înmatriculare ale autoturismului în cauză, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din  Franţa.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul în urmă cu mai mulţi ani, plătind suma de 9.500 de euro și că nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră au întocmit dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, respectiv furt, iar mijloacele de transport, în valoare totală de aproximativ 300.000 lei, au fost indisponibilizate la sediile structurii teritoriale a poliţiei de frontieră până la finalizarea cercetărilor.

ITALIA: Șapte români au furat bancomate cu tractorul – VIDEO

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!