Românii vor să lucreze în străinătate, în condiţiile în care de la începutul anului şi până în prezent s-au înregistrat aproape două milioane de aplicări pentru joburile din afara ţării, iar Germania, Marea Britanie şi Olanda sunt ţările care au atras cei mai mulţi candidaţi, arată datele publicate luni, 7 octombrie, de o platformă de recrutare online, informează Agerpres.
“Joburile în străinătate existente pe platforma de recrutare online eJobs.ro au adunat, de la începutul anului şi până acum, aproape două milioane de aplicări, cele mai multe aparţinând candidaţilor din categoria de vârstă 25-35 de ani (aproximativ 855.000 de aplicări). Următorii cei mai interesaţi de perspectiva de a lucra în afara ţării sunt candidaţii foarte tineri, aflaţi la începutul vieţii profesionale, fără experienţă sau cu experienţă minimă pe piaţa muncii. Este vorba despre cei care au între 18 şi 24 de ani şi care au avut, în perioada ianuarie-octombrie 2019, aproape 450.000 de aplicări”, conform analizei realizate de eJobs.
În mod surprinzător, candidaţii cu vârste cuprinse între 36 şi 45 de ani se află la o distanţă sensibilă faţă de cei din categoriile anterioare de vârstă. Aceştia au însumat, de la începutul anului, circa 385.000 de aplicări pentru locurile de muncă din străinătate. Pe de altă parte, cei mai stabili candidaţi de pe piaţa muncii, respectiv cei care au depăşit vârsta de 45 de ani, sunt şi cei care iau ceva mai greu decizia de a pleca din ţară – doar 227.000 de aplicări au avut anul acesta.
Potrivit sursei citate, majoritatea celor care îşi doresc o carieră în afara ţării vor să rămână, totuşi, în Europa. Germania este ţara care atrage cel mai mult candidaţii, joburile disponibile pentru această ţară înregistrând puţin peste 100.000 de aplicări. Este urmată, la scurtă distanţă, de Marea Britanie şi de Olanda. Franţa, Polonia, Belgia şi Spania sunt următoarele cele mai căutate destinaţii pentru relocare în afara ţării.
Italia iese din top 10, ceea ce reprezintă o schimbare majoră faţă de acum 10 ani şi chiar mai puţin de atât, când era în topul preferinţelor candidaţilor, arată analiza platformei de recrutare. Arabia Saudită, Canada, Qatar, Cipru, Cehia şi Statele Unite ale Americii sunt ţările care se află în coada clasamentului.
“Ce ne spune acest top, nu doar dacă luăm în calcul ţările în care aplică, ci şi categoriile de vârstă cele mai interesate de emigrare, este că încep să-şi dorească să plece din ţară din ce mai mulţi specialişti sau corporatişti. Din păcate, planurile lor nu sunt doar temporare, ci majoritatea îşi doresc o schimbare completă de viaţă şi de carieră şi pleacă în perspectiva unei emigrări definitive”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.
De altfel, profilul candidaţilor care vor să lucreze în afara României este confirmat şi de domeniile care atrag cele mai multe CV-uri. Pe primul loc se află vânzările, urmate de bănci, financiar-contabilitate, alimentaţie/HoReCa şi management. Din top 10 ies domenii precum transport, turism/hotel staff, au pai/babysitter/curăţenie sau construcţii/instalaţii.
Platforma de recrutare online eJobs.ro a înregistrat în primele 9 luni ale anului peste 6,5 milioane de aplicări, cele mai multe dintre acestea aparţinând candidaţilor din categoria de vârstă 25-35 de ani.
Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare lansată în România. Ea aparţine companiei Ringier Romania, parte din Ringier AG, compania internaţională de media localizată în Zurich, Elveţia. eJobs.ro are un număr de peste 4 milioane de CV-uri, mai mult de 2 milioane de utilizatori unici lunari, 7.000 de CV-uri actualizate zilnic şi o bază de fani de 290.000 pe Facebook.