Austria a intrat în „al doilea val” de infectări cu noul coronavirus, a declarat cancelarul Sebastian Kurz, într-un comunicat emis duminică, 13 septembrie, în contextul unei creşteri continue a numărului de cazuri pozitive, transmite AFP.
De vineri până sâmbătă, au fost raportate aproape 870 de cazuri noi de infectare, dintre care peste jumătate în capitala Viena.
De la debutul epidemiei, Austria, ţară cu 9 milioane de locuitori, a înregistrat 33.000 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus şi 750 de decese asociate COVID-19.
„Suntem la începutul celui de-al doilea val”, a afirmat Kurz duminică, avertizând că Austria va depăşi în curând 1.000 de cazuri noi pe zi, şi chemând populaţia să respecte cu stricteţe măsurile antiepidemice şi să reducă la maximum contactele.
Vineri, guvernul austriac a anunţat o înăsprire a măsurilor referitoare la purtarea măştilor şi la adunările publice.
Începând de luni, măştile vor fi obligatorii în magazine, în toate mijloacele de transport public şi în şcoli, în afara sălilor de clasă, dar și în toate unităţile comerciale şi clădirile publice.
Cancelarul Kurz a mai avertizat că, în situaţia în care numărul de cazuri de infectare va continua să crească, guvernul nu exclude noi măsuri. El şi-a exprimat totuşi speranţa că va fi evitată o nouă carantină totală.
AUSTRIA: Regulile de purtare a măştilor şi de distanţare socială se modifică începând de luni