Data limită până la care românii din străinătate se pot înscrie pentru a vota la alegerile parlamentare din acest an este 21 septembrie 2020. Folosiți site-ul www.votstrainatate.ro unde aveți două opțiuni: votul prin corespondență sau pentru votul la secția de votare.
Ministerul Afacerilor Externe îndeamnă românii să evite orice risc de contaminare prin deplasarea la secțiile de vot pentru alegerile parlamentare de anul acesta.
Pentru a putea vota prin corespondență intrați pe platforma online Vot Prin Corespondență.
Aveți nevoie de următoarele documente: copia scanată a actului de identitate, care să fie valabil în ziua completăriiformularului; o copie scanată sau o fotografie a documentului care dovedește dreptul de ședere în străinătate, eliberat de autoritățile străine.
Nu se pot înregistra mai multe cereri pentru persoane diferite utilizând aceeași adresă de e-mail. Adresa de mail va identifica unic o singură persoană.
Este foarte important să știti că în cazul în care folosiți o adresă de e-mail de la providerul Yahoo(@yahoo), există posibilitatea ca e-mailul de confirmare, precum și restul corespondenței să ajungă cu întârziere. În cazul în care se depășește valabilitatea link-ului de 24 de ore, va fi necesară o nouă înregistrare.
Lista documentelor care atestă reședința în străinătate poate fi consultată accesând pagina de web a Ministerului Afacerilor Externe http://www.mae.ro/node/52162 sau AICI.
Cetățenii români cu drept de vot care au domiciliul sau reședința în străinătate și doresc sa-si exercite dreptul la vot la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020, se pot înregistra pe platforma www.votstrainatate.ro, gestionată de Autoritatea Electorală Permanentă, pentru a vota prin corespondență sau pentru a vota la o secție de votare în străinătate. Înregistrarea a început în luna aprilie a acestui an.
Procedura de înregistrare a alegătorilor se realizează exclusiv on-line și nu presupune deplasarea sau prezența la sediul misiunii diplomatice sau oficiului consular.”
Înregistrarea ca alegător prin corespondență, respectiv ca alegător la o secție de votare se face prin completarea unui formular aflat pe pagina de internet a Autorității Electorale Permanente.