Poliția germană a efectuat marți, 8 decembrie, controale în Gara Centrală din München pentru a se asigura că regula privind purtarea măștii este respectată.
Printre cei surprinși că nu își acoperă nasul și gura conform prevederilor în vigoare, s-a aflat și o femeie în vârstă de 74 de ani din Austria care le-a explicat polițiștilor că are scutire de la purtarea măștii direct de la Dumnezeu.
În sprijinul afirmației sale, femeia a prezentat o hârtie cu Psalmul 91 din Biblie. Printre altele, pe „scutire” scria: „O mie să cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia (molima – n.r.)”.
Polițiștii nu au fost deloc impresionați de cuvintele divine și au trecut imediat la cele lumești, avertizând-o pe bătrână că este obligată să poarte mască în spațiile publice.
Cu toate acestea, austriaca a refuzat să se conformeze și acum riscă o amendă de 150 de euro pentru încălcarea ordonanței din Bavaria privind protecția anticoronavirus, scrie Kurier.