Comisia Europeană a aprobat un ajutor de stat de 790 milioane EUR pentru închiderea minelor de cărbune necompetitive din Valea Jiului. Măsura a fost luată, potrivit unui comunicat al Comisiei, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, și acoperă costurile excepționale generate de închiderea a patru mine de cărbune necompetitive din Valea Jiului: Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan.
România a notificat Comisiei o cerere în valoare de 790 de milioane EUR (aproximativ 3,9 miliarde RON) pentru acordarea de ajutoare destinate acoperirii costurilor excepționale asociate închiderii celor patru mine de cărbune necompetitive. Ajutorul vizează acoperirea costurilor eligibile suportate în perioada 1 octombrie 2023 – 31 decembrie 2032.
Această măsură sprijină România în eliminarea treptată a cărbunelui până în 2032, în conformitate cu angajamentul asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și Planul Teritorial pentru Tranziție Justă. Beneficiarul ajutorului este Complexul Energetic Valea Jiului S.A., care administrează cele patru mine și centrala Paroșeni, cu obiectivul de a închide activitatea minieră.
Ajutorul de stat aprobat acoperă: costuri sociale pentru angajații care și-au pierdut sau își vor pierde locurile de muncă ca urmare a închiderii minelor, costuri de siguranță și reabilitare necesare pentru închiderea celor patru mine, inclusiv securizarea puțurilor miniere, repararea daunelor asupra mediului cauzate de minerit și recultivarea terenurilor după închidere.
Autoritățile române s-au angajat să desemneze un consultant independent care să monitorizeze ca extracția cărbunelui să fie strict limitată la ceea ce este necesar pentru siguranța publică, de exemplu, pentru a evita autoaprinderea, și să prezinte rapoarte anuale în acest sens.
Comisia a concluzionat că măsura este compatibilă cu piața internă, deoarece ajutorul nu depășește costurile excepționale, fără legătură cu producția curentă, asociate închiderii ordonate și ireversibile a celor patru mine până cel târziu în 2032.
Decizia Consiliului 2010/787/UE oferă orientări privind evaluarea compatibilității ajutoarelor de stat acordate pentru închiderea minelor de cărbune necompetitive. În acest cadru, statele membre pot acorda sprijin pentru acoperirea costurilor excepționale relevante, enumerate în anexa Deciziei Consiliului.
Închiderea minelor necompetitive este, de asemenea, aliniată cu obiectivele și țintele importante ale UE stabilite prin Pactul Verde European și alte reglementări recente din domeniul energiei și mediului. Prin Pactul Verde European (2019), Comisia a stabilit obiectivul de emisii nete zero de gaze cu efect de seră până în 2050, înscris ulterior în Legea europeană a climei.
Această lege, în vigoare din iulie 2021, introduce și o țintă intermediară de reducere a emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030. Prin adoptarea propunerilor legislative Fit for 55, UE a stabilit obiective obligatorii pentru toate sectoarele economiei.
Ajutorul de stat oferit de Uniunea Europeană (UE) se referă la sprijinul financiar acordat de către un stat membru sau prin resursele publice (de exemplu, prin fonduri europene) unei companii, organizații sau sector economic, care ar putea să afecteze concurența și comerțul între statele membre.