Skip to content

Doi români, condamnați la închisoare după ce AU OMORÂT O CAPRĂ într-o grădină zoologică din Germania. „Ne era foame”

Doi bărbați din România au fost trimiși dupa gratii, după ce au sacrificat o capră aflată la o grădină zoologică germană, pentru că erau înfometați.

Bărbații, ambii având 29 de ani, au fost condamnați de un tribunal din Berlin pentru furt și uciderea un animal fără motive întemeiate.

Cei doi români au intrat în grădina zoologică din parcul Hasenheide din capitala Germaniei la data de 18 februarie și au ucis o capră Angora numită Lilly.

Grădina zoologică din Berlin este o atracție populară pentru familiile cu copii.

Conform Deutsche Welle, bărbații au fost arestați după ce localnicii au auzit strigătele animalului și au alertat poliția. Unul dintre ei avea un cuțit atunci când a fost arestat de ofițeri, care au găsit și un rucsac în apropiere, care conținea un picior de capră și mănuși pline de sânge.

În timpul procesului, românii au spus că au sacrificat capra deoarece nu mâncaseră de zile întregi. De asemenea, ei au declarat instanței că au crezut că grădina zoologică este o fermă.

Unul dintre bărbați, care a mai avut o condamnare anterioară pentru furt, a fost pedepsit cu 10 luni de închisoare. Complicele lui va sta închis pentru nouă luni.

GERMANIA: Român violent, condamnat pentru tentativă de omor, evadat dintr-un spital de psihiatrie

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!