„Dacă aș vrea să scriu, aș putea să scriu în fiecare zi. Pentru ei (comuniștii de la vărf) contează dacă ai bun condei pentru ziare, pentru problemele lor și pentru lupta dintre lagăre. Eu nu pot și nici nu vreau să scriu articole politice. Fiindcă n-am despre ce scrie și nu mă interesează. Dar îmi cer. Din cînd în cînd sînt nevoit să le dau, pentru că altminteri s-ar spune una și alta. O fac fără plăcere. Sînt unul dintre puținii care mă mențin fără porcării, fără funcție și fără să amestec literatura cu altele” (Marin Preda)

La sfârșitul lui noiembrie 1971, șeful Direcției I a Securității, general-maior Dumitru Borșan, aproba instalarea de microfoane în sediul editurii „Cartea Românească”. Operațiunea îi viza pe prozatorul Marin Preda, directorul editurii, și pe Mihai Gafița, redactorul-șef al acesteia. Ambii erau „semnalați pe linie informativă cu atitudine ostilă și legături suspecte”.

Sursa: Caiete CNSAS

Marin Preda și Mihai Gafița erau lucrați informativ în baza unui ordin al Consiliului Securității Statului și pentru că, prin funcțiile pe care le dețineau, au facilitat publicarea „unor lucrări necorespunzătoare din punct de vedere politic”. Sursa „Teodorescu” a Securității stătea cu ochii pe cei doi și s-a dovedit a fi foarte utilă, după cum reiese din documentele aflate la CNSAS.

Pentru a instala tehnica de supraveghere, securiștii au obținut în mod secret mulajul după toate cheile necesare pătrunderii în instituție. Ca să fie siguri că funcționează, le-au și probat. După studierea la fața locului a posibilităților de instalare, planul de execuție a fost estimat la cinci ore de către tovarășul lt.col. Schuler de la Direcția a VIII-a.

Ordinul de instalare prevedea sarcini clare:

„Din studiul făcut a rezultat cu certitudine că paznicul editurii Cartea Românească pleacă la ora 22, după care va fi plasat la domiciliu. În continuare instituția se află în atenția Pazei Contractuale.

Vor fi luate măsuri de pătrundere în obiectiv după orele 23, după ce paza contractuală va fi observată că va trece pe lîngă instituție, fapt verificat de noi și în alte ocazii.

În obiectiv va pătrunde mai întîi ofițerul care a făcut proba cheilor, după care vor intra cei doi ofițeri de la Direcția a VIII-a care realizează lucrarea. Ofițerul operativ care va fi în cadrul obiectivului, va ține legătura prin „Storno” cu alți doi ofițeri aflați în apropierea clădirii care vor supraveghea dacă nu încearcă cineva să intre, iar în situații deosebite să acționeze pentru a preveni pătrunderea.

Vor fi informate organele secției a 14-a miliție (care își au sediul la cca. 30 de metri de obiectiv) că avem în atenție un obiectiv din apropiere, fără a menționa în mod concret despre ce este vorba pentru a asigura ca în caz de necesitate să le solicităm sprijinul.”

Click pe imaginea de jos pentru a vedea integral documentul.

TO Securitate Cartea Romaneasca Marin Preda

Nota raport de instalare a tehnicii de supraveghere poate fi consultată și AICI.

Nu a fost prima operațiune de acest tip. Cu aproape șase ani înainte, în februarie 1966, a fost aprobat referatul de instalare a I.T.X. la domciliul lui Marin Preda. Interceptarea cu telefon special sau I.T.X. se făcea atât prin ascultarea convorbirilor telefonice a celui urmărit, cât și a convorbirilor interioare purtate în aceeași cameră în care se afla montat acest tip de telefon.

Măsura a fost luată pentru că, așa cum rezultă din referatul menționat, calitățile și talentul scriitoricesc ale lui Marin Preda au atras atenția anumitor cercuri naționaliste evreiești care „au dezlănțuit o acțiune de atragere și de influență negativă asupra sa în folosul intereselor meschine, de grup, ale cîtorva literați de naționalitate evrei”.

Securitatea considera că la „recomandarea și aranjamentul unor evrei Marin Preda s-a căsătorit cu o evreică, ajungând să fie înconjurat și îndrumat în literatură și viață, aproape în exclusivitate, de elemente naționaliste evreiești cum sunt: Ovid Crohmălniceanu, critic literar, element dușmănos; Paul Cornea, conferențiar universitar, element dușmănos; Horia Bratu, critic literar; Nina Cassian, scriitoare; N. (n.r- Nicolas) Tertulian, critic literar și alții”.

Din notele Securității reiese că elementul principal care îl influența negativ pe Marin Preda, mai ales în poziția pe care o avea față de regimul democrat popular din România, era Ovid Crohmăniceanu, critic și istoric literar.

„În august 1965 Marin Preda, împreună cu soția sa a fost la Paris și la indicația lui Ovid Crohmălniceanu a luat legătura cu fugarul Paul Celan, scriitor, evreu, cu care s-a întreținut mult timp. Din informațiile culese ulterior de la agentură și confirmate de T.O. (n.r. – tehnică operativă) rezultă că Preda Marin a avut față de acesta atitudini dușmănoase la adresa regimului din țara noastră.

În octombrie 1965 (tot împreună cu soția), Marin Preda a plecat în Italia pentru a participa la lucrările COMES-ului (Comunitatea Europeană a Scriitorilor) cu care ocazie a avut de asemenea atitudini necorespunzătoare: nu a participat la nici o ședință a COMES-ului a cărui invitat era; la observația justă făcută lui Preda Marin de către Titus Popovici referitor la lipsa lui de la ședință, Preda Marin a ripostat: Ce, tu ești politrucul nostru, cînd se va termina cu asta?

La 16 noiembrie 1965 față de agentul „Anatol Nicolae” Preda Marin, referindu-se la eventualitatea schimbării actualului președinte al Uniunii Scriitorilor și înlocuirea lui cu Zaharia Stancu, apoi schimbarea acestuia cu un altul și așa mai departe, a afirmat: „În chipul ăsta mitul de șef, deodată cu autoritatea lui morală o să fie din ce în ce mai compromis. Ceea ce e bine, fiindcă numai așa – pulverizîndu-se puterea deținută prea multă vreme de unul singur – se poate ajunge la o libertate cît de cît adevărată, spunînd ba azi, ba mîine lucrurilor pe nume.”

Din referatul întocmit de Securitate în februarie 1966 reiese că Marin Preda avea oricum telefonul ascultat. Din interceptarea convorbirilor a rezultat că „Marin Preda duce o intensă activitate de organizarea a unui grup de critici literari de frunte pe care caută să-i convingă să atace revista Luceafărul, creînd în felul acesta o atmosferă dăunătoare creației literare”.

În acea perioadă, Luceafărul era editat de Uniunea Scriitorilor din România, condusă de Demostene Botez, comunist de frunte. Lui i-a urmat în funcție Zaharia Stancu.

„Așa că trebuie creat un front comun de cîțiva oameni care să pună mîna pe condei și să scrie la orice manifestare mai revoltătoare, sau orice chestie vulnerabilă a acestui grup Luceafărul și toată banda asta”, au raportat informatorii Securității că i-a spus Preda lui Tertulian.

Eugen Jebeleanu încerca să-l convingă pe Marin Preda să intre în Partidul Comunist, dovadă fiind și nota dată de un informator după o întâlnire la restaurantul Capșa.

Securitatea considera că montarea tehnicii operative la domiciliul lui Marin Preda era necesară „pentru cunoașterea activității dușmănoase pe care o desfășoară, a intrigilor ce se țes în casa acestui scriitor, de elemente naționaliste evreiești, împotriva statului nostru democrat popular; pentru cunoașterea intențiilor și activității sale în legătură cu desele plecări în străinătate”.

Din rapoartele Securității reiese că Marin Preda „a mai fost semnalat cu manifestări dușmănoase și în perioada 1964-1966, iar într-o deplasare pe care a efectuat-o la Paris a luat legătura cu fugarul Paul Celan în fața căruia a afirmat că în țara noastră este o atmosferă antisemită”. Paul Celan este considerat unul dintre cei mai mari poeți de limbă germană din toate timpurile, iar Institut für die Wissenschaften vom Menschen din Viena (Institutul de Științe Umaniste) are o bursă care-i poartă numele.

Informatorii Securității își înștiințau stăpânii că în 1966, la Paris, Marin Preda a luat legătura cu Emil Cioran cu care a avut mai multe convorbiri, iar la reîntoarcerea în țară afirma că „un mare scriitor nu se poate dezvolta și nu-și poate vădi adevăratele sale dimensiuni cîtă vreme rămîne în mediul acesta romînesc”.

Click pe imaginea de jos pentru a vedea integral documentul.

Montare ITX Marin Preda

Referatul cu propunerea de instalare a I.T.X. în casa lui Marin Preda poate fi consultat și AICI.

În același an, Securitatea a mai aflat de la colaboratorii și sursele sale și ce credea Marin Preda despre actrița Irina Petrescu: „Talent are, însă e membră de partid și asta o va face să-și piardă talentul. Pentru a fi membru de partid îți trebuie anumite calități, printre care lipsa de conștiință morală; și asta ucide un artist fiindcă intră în joc două soiuri de talent: cel artistic și cel politic. Iar primul este întotdeauna cel învis. De aceea, fiindcă Irina Petrescu este o comunistă înscrisă, ea nu va ajunge niciodată o mare artistă”.

În toamna anului 1971, Marin Preda a făcut o nouă călătorie la Paris unde a luat legătura cu editorul Pierre Emmanuel în vederea publicării romanului său Intrusul. „Legătura s-a făcut prin intermediul legionarilor Leonid Mămăligă și Ion Cușa”, se arată în documentele Securității.

Leonid Mămăligă a fost director literar adjunct al unei edituri din Paris, a editat volume din Caietele Inorogului în colaborare cu Mircea Eliade și a găzduit un cenaclu românesc în casa lui la care participau personalități printre care și Emil Cioran. Ioan Cușa a fost un alt important editor în Franța.

„De asemenea, cu același prilej, Marin Preda a citit din lucrările sale în cenaclul literar condus de Leonid Mămăligă, avînd legături cu Virgil Iernunca și Monica Lovinescu. De menționat că pe timpul șederii sale la Paris, Marin Preda – așa cum a mărturisit la înapoierea în țară – a avut circa 15.000 de franci, în mare majoritate primiți de la Pierre Emmanuel, Leonid Mămăligă și Ion Cușa.”

Securitatea era informată de ceea ce făcea Marin Preda în Franța și de către scriitorul Ion Caraion, cunoscut turnător sub numele de Artur. Un personaj dezagreat de toate marile personalități ale emigrației române din acea perioadă.

Marin Preda (stânga) și turnătorul său Ion Caraion, nume de cod Artur

De exemplu, în august 1982 o sursă a Securității care se întorsese în țară din Franța a dat raportul despre „Jurnalul” lui Ion Caraion .

„Virgil Ierunca și Monica Lovinescu au afirmat că nu există om mai hulit în străinătate decît Ion Caraion. Ambii au recunoscut că Jurnalul este autentic, iar în legătură cu efectele sale au precizat: nimeni nu ne-a rănit atît de adînc ca acest individ și nu mai vrem să-l vedem în viața noastră. Ceea ce ne-a supărat la fel de mult este faptul că Ion Caraion a dat detalii în legătură cu persoanele ce scot materiale din țară, cum procedează, care sînt acestea. Sanda Stolojan ar fi în stare să-l omoare dacă îl va întâlni. Nimeni nu a mai stîrnit o asemenea ură în exil ca acest om.

Aprecieri similare în legătură cu Ion Caraion au făcut și alți emigranți stabiliți în Occident între care: tenorul Ion Pisso, istoricul de artă Pavel Chihaia, monseniorul Cosma și Leonid Mămăligă. De asemenea, în discuțiile purtate de aceeași sursă cu Nicolae Stînișoară-Stroescu din München, redactor la postul de radio Europa Liberă, acesta a afirmat: noi ne-am grăbit și am intrat în contact cu el imediat după ce a rămas în străinătate. Acum în zadar se apără în reviste sau interviuri. (…) Mă mir că elvețienii, văzînd scandalul declanșat, i-au dat azil.

În legătură cu acest ultim aspect, sursa noastră a sugerat posibilitatea unei intervenții din partea statului român pe cale diplomatică, pentru retragerea dreptului de ședere a lui Ion Caraion în Elveția, invocînd o prevedere a legislației acestei țări, care condiționează acordarea dreptului de azil, de interdicția desfășurării oricărei activități împotriva altui stat”.

Nota informativă trimisă Securității de Ion Caraion după vizita lui Marin Preda la Paris:

„La o zi după sosirea la Paris, în octombrie crt. a lui Marin Preda, am aflat de la Ioan Cușa, pe care Preda îl căutase din prima clipă a sosirii în Franța, următoarele: că, așa i-a povestit el, foarte revoltat, a fost coborît din tren, împreună cu soția, la Curtici, după ce vameșii au găsit la el 200 de dolari păstrați dintr-o altă călătorie anterioară, cînd primise aprobarea să schimbe 500 de dolari. (De la Mihai Gafița, aici în țară, aflu că de fapt în acea călătorie anterioară i se îngădui-se ca să schimbe 1000 de dolari)

(…)

Vameșii s-ar fi purtat brutal, neținînd seama de personalitatea lui literară și de-abia după ce au telefonat de mai multe ori la București, i-au restituit în sfîrșit actele și banii. (…) Conform relatării lui Cușa, povestirea în acești termeni ai peripeției de mai sus, reală sau ireală, i-a fost făcută sub semnul unei indignări crunte. În același ton, de mare mîhnire și mînie pentru afrontul suferit, a narat Marin Preda „întîmplarea” și către Leonid Mămăligă, Sanda Stolojan și Virgil Ierunca.

Mi-au povestit aceștia, care de care mai surprinși de faptul că un asemenea lucru se poate petrece cu un scriitor pe care regimul îl răsfață, îl etalează, îl decorează și-l plătește foarte gras de atîția și atîția ani.

Cîteva zile mai tîrziu, cînd zvonul acestei forme de necaz și de „abuz” îndurate de Marin Preda se răspîndise îndeajuns printre românii din Paris, l-am întîlnit și eu pe autorul „Moromeților”. Locuia într-o cameră de 50 franci pe zi, unde însă n-a stat decît puțin timp, căci apoi Leonid Mămăligă i-a pus la dispoziție (în apartamentul secretarei sale) o cameră confortabilă, despre care Preda și soția lui mi-au spus că se simt într-însa ca la ei acasă în București.

Așadar, eu l-am întîlnit cînd stătea cu 50 franci pe zi, la hotel. Întrebîndu-l despre cele petrecute la graniță, mi-a oferit o altă sau niște alte versiuni decît cea îndrugată față de Cușa, Mămăligă, Ierunca sau Sanda Stolojan.

Că l-au găsit la el nu cu dolari, ci cu un carnet CEC, uitat în buzunar și că pentru asta l-ar fi coborît din tren. Că totuși ar fi avut nu 200 de dolari, ci numai 50, rămași dintr-un alt voiaj. Că de fapt avea mai mult de atît, fiindcă de data aceasta obținuseră din partea tov. Ion Gh. Maurer dreptul de a schimba 200 de dolari.

(…)

Soții Preda se contraziceau unul pe altul, fiecare confecționînd cîte un fragment dintr-o peripeție o nebuloasă, pe care nu se deciseseră cum s-o povestească și pe care o modificau neîntrerupt.

(…)

Pentru ce totuși a simțit nevoia de a comunica în mai multe chipuri, un episod cine știe dacă veridic sau nu? Poate pentru ca să apară în ochii unora dintre inșii exilului drept un persecutat. Poate dintr-un alt motiv. În orice caz, mi-a arătat cartea de vizită a lui Ioan Cușa întrebîndu-mă: „Știi ce este Cușa? Președintele sau Directorul?” Apoi despre Mămăligă: „Ăsta-i salvatorul românilor, aici, la Paris”. Pentru că, probabil, în afară de locuința (n.r. – inteligibil) ce i-a oferit-o, i-a dat și bani, și se pare că nu sume neglijabile.

Deduc lucrul acesta din următoarea împrejurare: luînd într-o zi la prînz masa împreună, el și soția m-au întrebat dacă nu cunosc pe cineva în Paris care să le împrumute franci în schimbul cărora ei să le dea lei în România. Le-am spus că am auzit printr-o cunoștință despre cineva pe care nu-l cunoașteam, dar că pretindea 7-8 lei la 1 franc francez și că pe mine nu m-a interesat.  Și cît ar fi vrut să schimbe? – a vrut să știe soția lui Marin Preda. I-am răspuns că două-trei sute de franci. A, pe noi nu ne interesează cîteva sute, ci cîteva mii de franci – mi-a replicat.

Am ridicat din umeri, nu eu le-ași fi putut face un asemenea serviciu… Totuși, în ajunul plecării lor, Preda mi-a telefonat spunîndu-mi că deși au cumpărat multe lucruri pe care și le doreau, n-ar strica să împrumute și cei 2-3.000 de franci, deoarece soția lui ține musai să-și ia nu știu ce fel de cască pentru păr, așa cum se găsesc pe la coafori.

(…)

Pe Virgil Ierunca, la care Marin Preda s-a dus în ultimă instanță să mai împrumute bani, l-am auzit exclamînd: „Ori de cîte ori vine, cheltuie niște sume fantastice. Nu știu de unde are atîția bani, dar e fantastic. După propriile-i spuse, în afară de cei pomeniți, el i-a mai văzut la Paris pe Ana Novak, Mioara Cremene, Ion Pîrvulescu, Paul Barbăneagră și Theodor Cazaban.

Ioan Cușa a intenționat să realizeze cu Preda, pentru postul de radio Europa Liberă, o discuție critică despre cele 17 puncte ale Tezelor din iulie 1971. Nu știu dacă pînă la urmă au înregistrat această discuție, nici dacă s-a transmis ori se va transmite la Europa Liberă. Artur”.

Click pe imaginea de jos pentru a vedea integral documentul.

Ion Caraion nota Securitate

Nota olografă întocmită de Ion Caraion se poate consultată și AICI.

„Tezele din iulie” sunt de fapt un discurs al lui Nicolae Ceușescu referitor la măsurile pentru „îmbunătățirea activității politico-ideologice, de educare marxist-leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii”. Discurs a fost considerat unul de tip stalinist și o ofensivă împotriva autonomiei culturale, o întoarcere la conducerea strictă a realismului socialist și atacuri asupra intelectualilor care părăseau linia trasată de Partidul Comunist.

Șeful Poliției Anina, colaborator al Securității. „Mi se pare o prostie! Ce să zic? Să râd, să plâng?”

Sute de tone de deșeuri toxice aduse de Securitate din Occident, folosite în construcții

Fostă șefă a Curții Supreme, sancționată pentru dispariția a 21 de dosare penale

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA

ADRIAN MOGOȘ

Adrian Mogoș este jurnalist freelancer, membru al Centrului Român pentru Jurnalism de Investigație www.crji.org și al International Consortium of Investigative Journalism www.icij.org. În cadrul ICIJ a făcut parte din echipa de jurnaliști a proiectului Offshore Leaks. A fost timp de opt ani șeful Departamentului Investigații al cotidianului Jurnalul Național. A primit bursele Balkan Fellowship for Journalistic Excellence și Milena Jesenská - Institute for Human Sciences din Viena. Pentru activitatea jurnalistică a fost premiat cu: CEI-SEEMO Award, Kurt Schork Award și mențiune specială Global Shining Light Award. Una dintre investigațiile pe care le-a coordonat a fost inclusă în UNESCO Global Casebook for Investigative Journalism, iar o alta a primit din partea juriului European Press Prize apreciere specială.

error: ?