Hamburg devine primul oraș german care interzice circulația vehiculelor diesel vechi în unele zone, pentru a îmbunătăți calitatea aerului. Interdicția va intra în vigoare pe 31 mai pe două artere principale ale orașului: vehiculele care nu respectă standardele de emisii Euro 6 nu vor putea circula într-o zonă de 580 de metri de pe foarte traficata Max Bauer Allee, în timp ce pe 1,6 kilometri de pe Stresemannstrasse măsura se va aplica numai camioanelor.
Sunt prevăzute excepții pentru rezidenți și întreprinzătorii locali, dar și pentru vehiculele care fac livrări, ambulanțe și camioane pentru curățenie urbană. Contravenienții vor primi amenzi de la 25 de euro pentru autoturisme la 75 de euro pentru camioane, informează Deutsche Welle.
„Limitele privind circulația vehiculelor diesel vechi vor intra în vigoare așa cum a fost planificat”, grație unei decizii a judecătorilor, au declarat autoritățile orașului. În februarie, Tribunalul federal din Leipzig a stabilit că măsurile pentru calitatea aerului pot fi puse în practică la nivel local.
Guvernul german a încercat să nu impună interdicții, temându-se că acestea ar putea dăuna vieții cetățenilor și economiei. „Avem un set de măsuri foarte concrete cu obiectivul clar de a curăța aerul fără a limita mobilitatea”, cum sunt subvențiile pentru mașinile electrice și modificări ale autobuzelor diesel mai vechi, a declarat ministrul Transporturilor, Andreas Scheuer.
Potrivit organizației de mediu Bund, interdicția din Hamburg trimite „un semnal bun, dar nu un semnal semnificativ”, a spus purtătorul de cuvânt Paul Schmid agenției de presă DPA. „Avem nevoie de o interdicție la nivel național” fiindcă acest tip de măsuri nu fac decât să mute traficul și agenții poluanți pe alte străzi.
Între timp, vânzările de vehicule diesel au scăzut, mai ales în urma scandalului legat de emisii. Până acum guvernul din Berlin a respins ideea de a constrânge constructorii auto să plătească pentru a adapta vechile modele diesel astfel încât să respecte cele mai recente standarde privind emisiile.
„Nu este în interesul țării noastre să vulnerabilizăm industria auto”, a afirmat săptămâna trecută cancelarul Angela Merkel.
Tot săptămâna trecută Comisia Europeană a decis să trimită Germania, Franța, Ungaria, Italia, Marea Britanie și România în fața Curții de Justiție a UE pentru nerespectarea limitelor privind calitatea aerului și pentru că au omis să pună în practică măsuri adecvate pentru reducerea la minim a perioadelor de depășire.