Considerate multă vreme surse curate de energie, una dintre bijuteriile Pachetului pentru Climă și Energie a Uniunii Europene, microhidrocentralele (MHC) sunt în prezent o pacoste pentru autoritățile de la Bruxelles care nu au prevăzut distrugerea ireversibilă a naturii pe care chiar blocul comunitar se luptă din răsputeri să o protejeze. Au fost promovate ca o alternativă la combustibili fosili și au apărut ca ciupercile după ploaie. Din nefericire, au fost construite în arii protejate de interes național sau comunitar.
Comisia Europeană încearcă în prezent să îndrepte răul făcut prin directive pe care statele membre le ocolesc prin tot felul de metode. Legislația nu pare a fi un baraj pentru investitorii ce privesc vietățile naturii, multe protejate la nivel european, ca niște simple numere într-un catastif.
În 2008, Parlamentul de la București a aprobat o lege în urma căreia construcția MHC-urilor a explodat în perioada 2010-2016. Investitorii erau atrași cu reduceri sau scutiri de taxe, împrumuturi facile și suport pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere. În plus, făceau bani frumoși din certificatele verzi.
„Există o mare confuzie. Regenerabil nu este sinonim cu verde. Poate să fie energie regenerabilă, dar să distrugă mediul. Ireversibil”, atrage atenția biologul Călin Dejeu, membru în Comisia mondială pentru Arii Protejate a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN), o organizație cu peste 1.000 de membri din circa 160 de țări.
Potrivit unor rapoarte ale WWF, România a ieșit în evidență pe plan mondial în domeniul hidroenergiei prin construirea de MHC-uri pe râuri aproape sălbatice, dar și prin faptul că impactul acestor proiecte asupra mediului nu conta pentru autorități.
Conform Strategiei energetice, hidroenergia este coloana vertebrală a sistemului, o strategie care nu ține cont de realitățile hidrografice: plouă tot mai puțin și tot mai multe râuri seacă.
Apele Române monitorizează debitul pentru sub 11% dintre cele 4.864 de râuri din țară. În perioada 2019-2023, dintre cele 529 cursuri de apă monitorizate, 87 au secat parțial sau total. Conform instituției, între 2007 și 2023 resursa de apă s-a redus cu 5-13%.
Anul trecut a fost cel mai călduros înregistrat vreodată, iar în Europa s-a observat un contrast între estul și vestul continentului, se arată în Raportul Climatic European pe anul 2024 întocmit în cadrul programului Copernicus, gestionat de Comisia Europeană și Organizația Meteorologică a ONU.
Europa de Vest a avut parte de unul dintre cei mai ploioși ani de după 1950, iar cea de Est și Sud-Est s-a confruntat cu secetă persistentă. Dacă râurile din Vest au avut debite mari, cele din Est au fost sub medie aproape tot anul 2024, zonele cele mai afectate fiind cele din vestul Mării Negre.
Țările din nordul și vestul Europei au climă cu influență oceanică, iar râurile au cu totul alte debite, dar cea din România este continentală, ceea ce înseamnă precipitații mai reduse. Autorii Raportului Copernicus estimează că debitele râurilor din regiune vor scădea în continuare, ceea ce va îngreuna accesul la apă.