Skip to content

Un bărbat din Germania a găsit un rucsac cu 16.000 de euro și l-a dus la Poliție

Un bărbat de 63 de ani din Germania a avut o surpriză plăcută de Crăciun când un trecător i-a înapoiat rucsacul plin de cadouri şi cu 16.000 de euro pe care îl uitase sub un copac, relatează AFP, citat de Agerpres.

Trecătorul în vârstă de 51 de ani a alertat poliţia după ce a descoperit rucsacul, în apropierea centrului oraşului Krefeld din vestul Germaniei.

El a găsit rucsacul cu puţin timp înainte de miezul nopţii în ajunul Crăciunului.

Poliţia a identificat rapid proprietarul, căruia i-a înapoiat rucsacul şi conţinutul preţios al acestuia.

Bărbatul care a returnat banii a refuzat o recompensă pentru că era Crăciunul, a scris poliţia din Krefeld pe Facebook.

„Sunt într-adevăr oameni care fac fapte bune de Crăciun”, au anunțat poliţiștii.

În Germania, orice persoană care returnează un obiect găsit poate primi o recompensă în funcţie de valoarea acestuia.

În acest caz,recompensa ar fi fost de 490 de euro.

Postarea i-a făcut pe unii să se întrebe de ce are cineva o sumă atât de mare la el.

Un purtător de cuvânt al poliţiei din Krefeld a declarat joi că, deşi este „neobişnuit”, proprietarul rucsacului a declarat că „se simte mai în siguranţă” dacă ia banii cu el.

https://newsromania.net/germania/vesti-bune-pentru-romanii-care-lucreaza-in-germania-ce-se-schimba-in-2020/

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!