Oficialii germani ar trebui să aibă dreptul de a-i reţine pe solicitanţii de azil respinşi atunci când există îndoieli în ce priveşte cetăţenia acestora, a apreciat ministrul de interne al landului Saxonia (est), Roland Wöller, informează Agerpres, citând dpa.
“Avem nevoie de reguli în cadrul legislaţiei federale care să aducă progrese în problema identificării solicitanţilor de azil”, a declarat pentru dpa Roland Wöller.
Conform prevederilor europene, este permisă reţinerea solicitanţilor de azil a căror ţară de origine este incertă, de exemplu din cauză că nu deţin documente de identitate ori validitatea acestora este îndoielnică.
Spre deosebire de Olanda, Norvegia, Marea Britanie şi Bulgaria, Germania nu a pus încă în practică aceste prevederi, a afirmat ministrul.
Stabilirea cetăţeniei unui solicitant de azil este de multe ori crucială în luarea deciziilor cu privire la azil, întrucât unele ţări sunt considerate de autorităţile germane drept “ţări de origine sigure”, în timp ce altele sunt considerate prea periculoase ca migranţii respinşi să fie trimişi înapoi.
Wöller – reprezentant al formaţiunii de centru-dreapta a cancelarului federal Angela Merkel, Uniunea Creştin Democrată (CDU) – a mai apreciat că solicitanţii de azil ar trebui plasaţi în centre de pre-expulzare şi nu în centre de detenţie obişnuite.
Manifestaţiile extremei drepte, cele mai violente din Germania în ultimele decenii, care au avut loc recent în oraşul Chemnitz (est), după decesul unui cetăţean german de moartea căruia au fost acuzaţi doi solicitanţi de azil, care l-ar fi înjunghiat, au readus în actualitate dezbaterea privind decizia cancelarului Angela Merkel de a deschide graniţele ţării pentru mai mult de un milion de migranţi în 2015. Ulterior, guvernul cancelarului german Angela Merkel a insistat asupra modalităţilor de intensificare a procesului de repatriere a persoanelor ale căror cereri de azil au fost respinse.