Privitor la relația între un lider extremist și fanii săi, am scris nu o dată că problema nu e liderul, ci numărul mare al fanilor săi, întrucât, fără aceștia, el nu ar exista și, chiar îndepărtând liderul, din rândurile adepților se va ridica oricând un altul asemenea care îi va duce doctrina mai departe. Evident că nu mi-a intrat niciodată în socoteală îndepărtarea liderului prin asasinat, faptul fiind absolut inacceptabil!
După asasinarea lui Charlie Kirk, acest arivist vanitos, rasist, xenofob, homofob, promovând „idealuri” fasciste etc., adaug: prin asasinarea lui nu au fost asasinate toxicele sale idei, ci s-au asasinat, într-un fel durabil cu rele consecințe, ideile luminoase ale democrației, printre care cea de libertate a cuvântului și de dialog.
Faptul că el, sub pretextul libertății de exprimare, pleda exact pentru îngrădirea libertății unor etnii și comunități, libertăți cu sacrificii câștigate!, este o realitate care făcea parte din strategia sa manipulatoare și deloc onorabilă.
Și, fiindcă am pomenit de relele consecințe ale acestui asasinat, căci acestea vor constitui subiectul scrierii, vin cu câteva exemple istorice, toate confirmând o binecunoscută zicală: „Cine nu își cunoaște istoria riscă să o repete”, personajul ignorant fiind unul colectiv, întrupat de o mare parte din societatea actuală. Așadar…
În 27 februarie 1933, un activist olandez al extremei stângi a incendiat Reichstagul. Violentul eveniment a fost folosit de Hitler, abia urcat la putere, drept pretext pentru a suprima opoziția politică, spre a instaura dictatura.
Toxica inocență a precarei spiritualități de grup
Incidentul a dus la adoptarea Decretul de Urgență al Reichstagului, cel prin care au fost suspendate libertățile civile, permițând ulterior arestarea a mii de comuniști, punându-se bazele regimului totalitar nazist, slujit de nenumărații și zeloșii săi adepți.
În anul următor, la Leningrad, pe 1 decembrie 1934, un apropiat al lui Stalin, Serghei Kirov, comunist de frunte și membru al Biroului Politic, a fost asasinat de către un tânăr comunist… gelos, un june convins că primul întreține relații intime cu soția sa.
În aceeași noapte, folosindu-se de eveniment și punându-l în seama oponenților săi, Stalin a scris un decret, Legea din 1 decembrie, prin care, suprimând drepturile cetățenești, avea să se deschidă calea marilor asasinate politice din acea vreme, loc în care din nou zelul supușilor și-a făcut murdara treabă.
Făcând un salt în timp, atacul din 11 septembrie 2001 asupra Turnurilor Gemene atribuit organizației Al Qaeda, a dus pe 23 octombrie la formularea și votarea în Senatul american a documentului cunoscut ca Patriot Act. A fost actul și momentul prin care, declarându-se război terorismului, s-a cam pus punct statului de drept, începând arestările fără cadru juridic, detențiile fără dovezi, închisorile secrete, acordarea unor puteri nelimitate serviciilor speciale etc.
Mârșavul atac al Hamas din 7 octombrie 2023 asupra participanților aflați la Festivalul de Muzică din Re’im, soldat cu 344 de victime civile, a oferit extremei drepte izraeliene pretextul unui război de anvergură care, printre altele, pare menit ștergerii palestinienilor de pe fața pământului.
Perspectiva moluștei de partid
La ora la care scriu, dincolo de Atlantic, drept urmare a asasinării lui Charlie Kirk, fără să aibă cea mai mică dovadă, Donald Trump nu a ezitat să iasă la microfon spre a pune atentatul în seama extremei stângi americane, deși lunetistul asasin, Tyler Robinson, precum întreaga sa familie, sunt republicani.
Iar consecințele represive nu au întârziat: concedieri, suprimări de ziare și posturi de televiziune, arestări în rândurile tuturor celor care, într-un fel sau altul și indiferent de culoarea politică, și-au arătat și își arată nesupunerea. Și de data asta, zelul fanilor puși pe funcții săvârșind murdarele trebi!…
Și, o mică, dar flagrantă bomboană pe tortul minciunii din „țara tuturor posibilităților” de pe site-ul Ministerului Justiției: administrația Trump a decis ștergerea informației statistice conform căreia, în SUA, atentatele cu arme de foc, din 1990 până în 2025, au fost săvârșite în substanțială majoritate de către membri ai extremei drepte americane, și nu de cei ai stângii și de islamiști!
Trump: „Cine s-a ușurat în nădragii mei?”
Concluzia e una și e simplă: pentru a nu oferi pretext răzbunărilor de anvergură adevăraților extremiști, indiferent de culoarea lor politică, trebuie, atunci când e cazul, ca societatea civilă de oriunde să-și dovedească inteligența revoltei, loc unde violența nu își află locul!
Și, apropo de inteligența revoltei. Nu pot trece peste toxica convingere a activistului Charlie Kirk, adept înfocat al dreptului americanilor de a poseda arme de foc, conform căreia, acest drept merită plătit cu prețul câtorva asasinate întâmplătoare anuale, el susținând asta într-o țară unde numărul armelor de foc din cămine depășește cu mult numărul locuitorilor.
Cât privește numărul indivizilor emoționali, în posesia cărora o armă de foc poate lesne „învia”, este îndeajuns ca argument spectacolul oferit de aceștia pe un stadion, cu tristul prilej al înmormântării activistului afacerist, pe nedrept numit martir.