Skip to content

Lista și harta interactivă ale celor 835 de secţii de votare din străinătate, publicate de MAE

Ministerul Afacerilor Externe anunţă printr-un comunicat remis luni, 21 octombrie, că a publicat lista şi harta interactivă ale celor 835 de secţii de votare pe care le organizează în străinătate la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie.

“Organizarea celor 835 de secţii de votare din străinătate reprezintă rezultatul eforturilor susţinute şi al implicării tuturor şefilor de misiuni şi a personalului Corpului Diplomatic şi Consular aflat în coordonarea acestora. Subliniem că buna funcţionare a unui număr record de secţii de votare în afara ţării, în condiţiile desfăşurării votului pe parcursul a trei zile, pentru fiecare dintre cele două tururi de scrutin, implică atât o coordonare strânsă între instituţiile partenere (Autoritatea Electorală Permanentă, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale), cât şi cooperarea cu formaţiunile politice care vor nominaliza reprezentanţi în birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate şi cu comunităţile de români din străinătate”, se arată în comunicat.

Printre ţările în care vor fi organizate cele mai multe secţii de votare se numără:

Spania (143, faţă de 50 organizate la alegerile europarlamentare), Italia (142, faţă de 76 la parlamentare), Germania (80, faţă de 25), Marea Britanie (72, faţă de 29), Franţa (50, faţă de 17), SUA (38, faţă de 31), Republica Moldova (37, faţă de 36), Olanda (25, faţă de 4), Belgia (23, faţă de 8), Irlanda (16, faţă de 5), Danemarca (12, faţă de 7), Austria (17, faţă de 9), Grecia (11, faţă de 4), Portugalia (9, faţă de 5), Elveţia (8, faţă de 4 organizate la alegerile europarlamentare).

În ţările din spaţiul Uniunii Europene vor fi organizate 639 de secţii de votare.

De asemenea, MAE menţionează că, pe lângă secţiile de votare organizate, în mod tradiţional, în teatrele de operaţiuni din Afganistan, va fi deschisă, în premieră, o secţie de votare şi în Mali, pentru a le permite militarilor români care participă la misiunile din cadrul operaţiunii Multidimensionale Integrate a ONU de Stabilizare în Republica Mali să îşi exercite dreptul de vot.

Potrivit MAE, toate secţiile de votare au fost validate de către Autoritatea Electorală Permanentă prin Hotărârea AEP nr. 38 din 20 octombrie, publicată în Monitorul Oficial nr. 851, din 21 octombrie.

MAE reaminteşte că la alegerile prezidenţiale din anul 2014 au fost organizate în străinătate 294 de secţii de votare, la alegerile parlamentare din anul 2016 – 417 de secţii de votare, iar la alegerile pentru Parlamentul European din luna mai au fost organizate 441 de secţii de votare.

Procesul de votare în străinătate se desfăşoară pe parcursul a trei zile, 8, 9 şi 10 noiembrie, pentru primul tur de scrutin şi 22, 23 şi 24 noiembrie, pentru al doilea tur de scrutin. Programul secţiilor de votare este: vineri, între ora locală 12,00 şi ora locală 21,00, iar sâmbătă şi duminică, între ora locală 7,00 şi ora locală 21,00.

Alegătorii care la ora 21,00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând, în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot, pot să îşi exercite dreptul de vot până cel mult la ora locală 23,59, mai precizează MAE.

LISTA SECȚIILOR DE VOTARE DIN STRĂINĂTATE

HARTA INTERACTIVĂ  SECȚIILOR DE VOTARE DIN STRĂINĂTATE

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!