MAE: Declarații false atribuite Oanei Țoiu într-un material manipulator distribuit pe social media

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a reacționat ferm joi, 25 septembrie 2025, după ce pe rețelele sociale a început să circule un videoclip manipulator care îi atribuie în mod fals ministrului român de Externe, Oana Țoiu, declarații controversate legate de Republica Moldova. Instituția a subliniat că este vorba de un conținut fabricat și distribuit intenționat pentru a manipula opinia publică.

„Materialul prezintă caracteristici de conținut și este prezent pe rețele de conturi utilizate deja în campanii de manipulare și interferență informațională străină denunțate de România și state partenere din UE și NATO. Postarea virală folosește tehnici, tactici și proceduri cunoscute și atribuite unor actori statali pentru a asigura amplificarea artificială pe rețelele sociale a conținutului fals pentru influențarea opiniei publice. Materialul include elemente care vizează spațiul informațional al României, partenerilor și aliaților săi”, precizează MAE.

„În contextul apropiatelor alegeri parlamentare din Republica Moldova, astfel de materiale reprezintă un element standard din arsenalul clasic de acțiuni hibride desfășurate în spațiul informațional cu scopul de a crea tensiuni ideologice și de a susține narativele de propagandă statală.

Astfel de campanii reprezintă un atac sistematic și grav la adresa libertății de expresie și informare.
Campanie de manipulare fără precedent pe rețelele de socializare. Ce poți face TU ca cetățean informat

Ministerul Afacerilor Externe a raportat conținutul fals platformelor de social media, precum și autorităților române competente. Totodată, MAE a transmis în Rețeaua de Alertă Rapidă (RAS) a UE informații despre acest conținut fals”.

Ce poți face TU ca cetățean informat?

  •  Verifică sursa înainte să distribui o informație.
  •  Fii sceptic față de postările care instigă la ură, panică sau proteste fără dovezi.
  •  Urmărește surse oficiale – site-urile guvernamentale, autoritățile electorale, instituțiile de presă credibile.
  •  Raportează conținuturile suspecte pe platformele de socializare.
URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK sau X!