România își pierde treptat autonomia energetică. Importurile de energie au explodat în primele șapte luni din 2025, depășind 11 miliarde kWh, cu 54% mai mult decât anul trecut, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS). În timp ce consumul intern a crescut, producția locală nu a reușit să țină pasul, obligând țara să se bazeze masiv pe resurse aduse din afară.
Exporturile de energie au urcat și ele, dar mult mai lent, doar cu 24%, semn că România vinde mai puțin decât cumpără. În același timp, consumul gospodăriilor a crescut cu aproape 4%, ceea ce arată că, în ciuda facturilor ridicate, populația consumă tot mai mult de energie pentru confortul zilnic. De partea cealaltă, iluminatul public a scăzut cu 7%, o dovadă a austerității aplicate de autoritățile locale.
— Ești pregătit pentru un eventual blackout? Iată ce ar trebui să ai mereu în casă
Producția internă, în declin. Importurile, soluția de avarie
Termocentralele, hidrocentralele și parcurile eoliene au produs mai puțin în 2025. Singurele vești bune vin de la centrala nucleară de la Cernavodă, care a livrat mai multă energie, și din zona fotovoltaicelor, unde s-a înregistrat un adevărat boom: peste 800 milioane kWh în plus față de anul trecut.
Chiar și așa, bilanțul rămâne fragil. Datele INS arată că producția internă a scăzut cu 4%, în timp ce importurile au crescut cu 13%, echivalentul a peste 9,7 milioane tone petrol aduse din străinătate, un record pentru ultimii ani.
România, parte dintr-un tablou european tensionat
România nu este singurul stat aflat în dificultate. Potrivit Agenției Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Energie, peste 40% dintre statele UE se confruntă în 2025 cu dezechilibre între producție și consum. Acest lucru alimentează riscul de volatilitate pe piața prețurilor și amplifică vulnerabilitatea economică a regiunii.
— UE avertizează România: eliminați plafonarea prețului la gaze sau riscați acțiuni legale!
Pentru România, impactul pe termen lung este dublu: dependență mai mare de importuri, ceea ce înseamnă facturi instabile pentru populație, și presiune pe balanța comercială, cu pierderea avantajului competitiv pentru industrie.
Analiștii avertizează că, fără investiții masive în regenerabile, modernizarea rețelelor și dezvoltarea capacităților de stocare, țara riscă să rămână captivă importurilor, într-un context european deja complicat.