Skip to content

Șofer român de TIR, amendat cu 2.000.000 de euro pentru contrabandă cu țigări

Pe 6 decembrie 2019, camionul său a ajuns în Coquelles pentru a fi verificat. Agenții vamali au descoperit o încărcătură de 5.220 de kilograme de țigarete fără ca șoferul camionului să poată prezenta un contract pentru transport internațional de mărfuri – CMR.

Acuzația de contrabandă a fost recunoscută imediat de șoferul camionului care nu a putut indica originea mărfii.

Aurel Andrei Neacșu, născut în România în 1986, a fost foarte cooperant cu oficialii vamali și a explicat că nu este prima dată când face un astfel de trafic.

El a mai traficat tutun în Anglia de două ori: 1.200 de kilograme de tutun prima dată și alte 900 de kilograme a doua oară.

Am făcut această afacere pentru a aduce bani familiei mele. Trebuia să câștig 8.000 de euro. Am fost contactat de un bărbat într-o parcare. L-am urmat până la un depozit unde am încărcat marfa, era în Belgia”, a spus el judecătorilor. Apoi și-a exprimat regretul pentru faptele sale.

Reprezentantul administrației vamale a estimat valoarea țigărilor de contrabandă la 2.173.718 euro și a solicitat instanței să aplice o amendă echivalentă șoferului român. În schimb, procurorul a cerut un an de închisoare.

Avocata românului a cerut instanței să țină cont că românul și-a recunoscut vina, admițând inclusiv celelalte două transporturi în Anglia, informează Nord Littoral.

Aurel Andrei Neacșu nu are cazier penal. Judecătorii l-au condamnat la 12 luni de închisoare cu suspendare, confiscarea bunurilor și plata unei amenzi de 2.173.718 euro.

„Livrare” specială în Franța: Un șofer român a auzit ZGOMOTE în remorcă și a oprit camionul în fața Jandarmeriei

DANEMARCA: Amendă record pentru un șofer român prins de două ori în două zile cu tahograful manipulat

BELGIA: Șofer român de TIR, în comă indusă după ce a fost strivit între capul tractor și semiremorcă

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!