Un efect neașteptat al Brexitului: potrivit unui studiu recent realizat de London School of Economics (Școala de Economie din Londra), produsele lactate ar putea deveni un lux la ieșirea Marii Britanii din UE, scrie “The Guardian”, citat de Rador.
Din cauza inflaţiei, s-ar putea chiar ca brânzeturile locale să lipsească. Fenomenul îngrijorează giganții britanici din domeniu, care se tem de o dispariţie a stocurilor de unt, iaurturi și brânzeturi.
“Dependenţa noastră de produsele lactate importate înseamnă că orice perturbare a lanțului de aprovizionare va avea un impact uriaş. S-ar putea ca produsele lactate să dispară, iar prețurile vor crește dramatic, transformând produsele de zi cu zi, cum ar fi untul, iaurtul, brânza și laptele pentru bebeluși, în produse de lux”, a declarat pentru “The Guardian” dl.Ash Amirahmadi, director general la Arla Foods Group.
Din motive întemeiate, Regatul Unit suferă de un balanță comercială agroalimentară în mare măsură deficitară, ceea ce îl face foarte dependent de importuri. Şi asta, în frunte cu produsele lactate. Dacă guvernul Theresei May nu reușește să negocieze un acord comercial cu UE, sectorul agroalimentar al Regatului Unit va fi afectat de o creștere a prețurilor la produsele lactate.
Un acord care, în opinia cercetătorilor de la London School of Economics, nu va fi suficient. În opinia acestora, sosirea produselor lactate în Regatul Unit va fi considerabil încetinită. Aceste întârzieri, datorate în parte înăspririi controalelor la frontieră, vor avea un impact puternic asupra prețurilor produselor.
O situație care ar putea ajuta la relansarea sectorului agroalimentar britanic, susţine Ash Amirahmadi. “Brexitul ne-ar putea permite să diversificăm industria agroalimentară britanică pe termen lung. Dar nu putem adapta imediat producția noastră de produse lactate. Creșterea producției noastre și construirea infrastructurii destinate asigurării necesarului nostru vor dura ani”, avertizează specialistul.