Skip to content

Șoferiță de camion din România, judecată în Franța pentru uciderea a două persoane într-un accident

Accidentul tragic s-a produs în data de 9 octombrie 2015 pe șoseaua națională RN4. Șoferița camionului, o româncă de 38 de ani, este judecată acum la Tribunalul Penal din Bar-le-Duc, nord-estul Franței.

Andreea, românca de la volanul autocamionului implicat în accident, este o bucățică de femeie de 1,50 metri. Marți, 4 decembrie, în Franța a început procesul în care este judecată pentru un accident rutier din octombrie 2015 în care și-au pierdut viața două persoane.

În acea zi fatidică Andreea, care avea doi ani de experiență, se afla la volanul unui autocamion și în cabină era însoțită de soțul ei de 27 de ani. Pe remorca de 24 de metri se aflau nouă mașini care urmau să fie descărcate în Spania.

Aflată în boxa acuzaților, românca le-a spus magistraților, prin intermediul unui interpret, că a simțit că vehiculul greu a început să se legene de la dreapta la stânga și că a încercat să-l redreseze.

Pe șoseaua națională se efectuau lucrări de întreținere astfel că posibilitatea de manevră era foarte redusă, circulația efectuându-se pe aceeași bandă în ambele direcții.

La un moment dat a frânat ușor și apoi a avut loc impactul. Autocamionul a lovit un autoturism și l-a împins către parapetuldin beton al șoselei.

Două persoane din mașină au fost ucise pe loc: o mamă de 37 de ani și un bărbat de 61 de ani.

Expertul desemnat pentru evaluarea cauzelor accidentului a spus în instanță că șoferița nu a adecvat viteza la condițiile de drum. Aceasta ar fi trebuit să meargă mai încet și, mai ales, nu trebuia să frâneze, a adăugat expertul.

Femeia a explicat că nu putea să facă acest lucru deoarece a fost prinsă într-un flux de mașini.

Citat ca martor, soțul Andreei a afirmat că starea șoselei a stat la originea accidentului și că vehiculul a început să se legene din cauza fisurilor din asfalt.

Procurorii cer o pedeapsă de 1 an și jumătate de detenție și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de doi ani.

Aceștia consideră că românca nu a ținut sub controlul vehiculul, că viteza a fost inadecvată și că a avut o reacție necorespunzătoare.

Avocata șoferiței le-a spus judecătorilor că „românca nu își neagă vinovăția, nici gravitatea consecințelor și nici durerea familiilor”.

Aceasta consideră că este doar un accident rutier și „nu neapărat o infracțiune penală”.

De asemenea, afirmă că nimic nu arată că românca ar fi putut face ceva pentru a evita impactul și că nu are nicio responsabilitate penală.

Sentința judecătorilor va fi emisă în data de 22 ianuarie 2019.

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!