Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Turnu Măgurele – I.T.P.F. Giurgiu au depistat un bărbat care transporta în portbagajul autoturismului aproximativ 400 kg peşte fără a deține documente legale.
La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice în zona de competenţă, au oprit pentru control un autoturism marca Volkswagen, condus de cetățeanul român L.M., în vârstă de 59 de ani, domiciliat în judeţul Teleorman.
În urma controlului efectuat asupra autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit, în portbagaj, cantitatea de 387 kg de peşteproaspăt, din diferite specii, pentru care şoferul autoturismului nu a putut prezenta documente de proveniență.
În cadrul cercetărilor, bărbatul a declarat că a achiziţionat peştele de la o societate de profil, cu scopul de a-l comercializa.
Întreaga cantitate de peşte a fost ridicată şi predată unei societăţi comerciale care efectuează operaţiuni cu astfel de produse, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deţinere, transport sau comercializare fără documente legale a peştelui, icrelor ori produselor obținute din pescuit”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 64, lit. h din O.U.G. 23/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
Români arestați în Italia pentru BRACONAJ. Au fost prinși cu 3,6 tone de pește