Ursul a devenit în ultimul timp dușmanul oamenilor după ce tot oamenii îi distrug arealul. Tragedia de săptămâna trecută din Harghita în care un bărbat a fost ucis de o ursoaică a fost prezentată de presă într-o singură direcție.
În acest caz, jurnaliștii s-au mulțumit să arunce vina pe animal și să-i plângă de milă victimei fără a se documenta și a prezenta obiectiv ceea ce s-a întâmplat. Iată câteva exemple.
„Pericol în Harghita. Un bărbat de 35 de ani a murit, sfâşiat de un urs, la marginea unei păduri din localitatea Crişeni. Animalul agresiv e încă în libertate” – DIGI 24.
„Un bărbat din Harghita a murit, după ce a fost atacat de un urs în pădure. Acasă îl așteptau două fiice minore. Tânărul, împreună cu alţi trei bărbaţi, a mers cu căruţa în pădure să aducă pământ pentru flori. La un moment dat, pe drumul de întoarcere, la marginea pădurii, bărbatul a coborât şi a fost atacat din senin de un urs” – Libertatea.
„Scene de groază în Harghita: Un bărbat a fost ucis de un urs” – B1 TV.
„Lacrimi și durere în Harghita! Un bărbat a fost ucis fără milă de o ursoaică. 2 copii au rămas orfani în urma cumplitului accident. Omul a fost atacat în timp ce era în pădure. Deși a încercat să fugă, animalul l-a prins şi l-a sfâşiat fără milă. Vânătorii atrag atenţia că au cerut în repetate rânduri aprobare pentru a împuşca animalele sălbatice care sunt tot mai multe şi tot mai agresive. ” – Antena 1.
Ce s-a întâmplat de fapt a explicat inspectorul principal Incze Miklos de la Biroul de Presă al IPJ Harghita:
„Din cercetări rezultă că ei s-ar fi oprit într-o zonă, la 1.5 km distanţă de satul Crişeni, ar fi coborât din căruţă, iar la circa 15 metri de locul unde s-au oprit, victima a găsit bârlogul unui animal sălbatic. (…) şi ar fi aruncat cu bucăţi de material lemnos şi alte obiecte în direcţia bârlogului (…) şi văzând că nu se întâmplă nimic, s-a îndreptat spre bârlog, moment în care a fost întâmpinat de urs şi s-a întâmplat tragedia.”
Organizația Agent Green a făcut un apel la mass-media să facă efortul de a se documenta temeinic înainte de a emite opinii și decizii.
„Un simplu telefon la IPJ Hargita ar fi fost suficient pentru a relata corect despre această regretabilă tragedie pentru om și pentru ursoaică. Reamintim că persecutarea speciei urs este cea mai mare amenințare pentru supraviețuirea acestei specii emblematice pentru România.”, se arată într-un comunicat Agent Green.
Directorul Asociaţiei de Vânătoare din Cristuru Secuiesc, Fazakas Attila, a spus că omul a făcut o greşeală fatală.
„Săracul, nu a respectat regulile, fiind gonaci, a fost şi puţin pilit, am înţeles, şi mai îndrăzneţ, că el umblă la vânătoare şi s-a întâlnit de mai multe ori cu ursul şi nu a luat în considerare că ăsta e un pericol foarte mare“, a explicat Fazakas Attila.
El a mai precizat că de vineri, de când s-a întâmplat evenimentul, comportamentul ursoaicei, care era cunoscută de vânători şi nu a creat probleme până acum, s-a schimbat: este agresivă şi chiar a atacat vânătorii care monitorizau zona.
S-a analizat şi posibilitatea tranchilizării şi relocării ursoaicei şi a puilor într-un loc mai liniştit, dar experţii sunt de părere că va fi şi mai agresivă dacă nu se va trezi în locul unde are bârlogul.