Patru români au fost condamnați în Belgia pe 12 iunie 2019 pentru că au înșelat compania Brussels Airlines cu aproape 30,000 euro.
Ei au fost condamnați la pedepse cuprinse între nouă luni și doi ani de închisoare, conform publicației Het Laatste Nieuws.
Cei patru au pus la cale o strategie ingenioasă de a face bani.
Au cumpărat în repetate rânduri bilete ieftine de avion.
Imediat ce aeronava decola, „pasagerii” începeau să cumpere produse duty-free.
Problema era că aveau cardurile bancare goale, fără niciun ban.
Cum a fost posibil?
Computerul care înregistrează vânzările în timpul zborului este în modul avion (flight mode) și comunică cu serverul numai după ce aeronava aterizează.
Astfel, tranzacțiile intrau în sistemul bancar numai după ce ei ajungeau la destinație.
„Pasagerii” vindeau produsele achiziționate în acest mod în România: parfumuri scumpe sau ceasuri.
În medie, la fiecare zbor fiecare dintre cei patru avea un profit de cel puțin 200 de euro, mai scrie sursa citată.
Aceasta înseamnă că au zburat de aproape 40 de ori cu Brussels Airlines pănă să fie prinși.
În total, paguba se ridică la 29.981 de euro, bani pe care compania aeriană încearcă acum să îi recupereze.