Skip to content

Fost director ANAF, urmărit penal pentru mită de 7.000.000 de lei. Banii erau pentru partid

Direcția Națională Anticorupție au început urmărirea penală față de Dan Stroe, fost director al Direcției de Investiții Achiziții Publice și Servicii Interne din ANAF pentru trafic de influență și instigare la spălare a banilor.

Conform procurorilor, în perioada iulie 2011- februarie 2012 Stroe a pretins de la trei oameni de afaceri suma totală de 6.922.790 lei.

De la unul dintre ei a cerut 3.020.588 lei, de la un al doilea a solicitat 2.644.300, iar de la cel de-al treilea, 1.257.902 lei.

Pentru acești bani, Stroe și-ar fi exercitat influența asupra colegilor săi din ANAF cu atribuții în procedura de achiziție pentru ca firmele celor trei oameni de facaeri să câștige licitațiile organizate de ANAF de achiziționare a unor produse software.

Banii reprezentau 10% și 20% din valoarea contractelor și au fost remiși funcționarului prin transfer bancar în contul unor societăți controlate de directorul Stroe în baza unor contracte fictive de prestări servicii.

Unul dintre oamenii de afaceri, cel care a dat cea mai mare sumă de bani, este urmărit penal de DNA pentru cumpărare de influență și evaziune fiscală săvârșită în formă continuată.

Suma de 3.020.588 lei reprezintă 20% din valoarea contractului pentru adjudecarea unui contract de achiziționare de către ANAF a unor produse software.

Pentru a achita comisionul respectiv, omul de afaceri ar fi înregistrat în contabilitate cheltuieli nereale de aproape 5.000.000 de lei, firma sustrăgându-se de la plata taxelor către bugetul de stat.

În 2016, într-un alt dosar, Stroe a încheiat cu procurorii DNA un acord de  recunoaștere a vinovăției.

Ulterior, Tribunalul București l-a condamnat la o pedeapsă de trei ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru luare de mită.

În 2017, Stroe a fost condamnat la trei ani cu suspendare pentru implicarea sa într-un traseu al șpăgilor pentru un partid politic.

La data condamnării, el îndeplinea funcția de director în cadrul PSP Advertising SRL, firmă deținută chiar de el.

Dan Stroe era comisar în cadrul Gărzii Financiare – Comisariatul General în decembrie 2010 când a fost detașat de fostul șef ANAF, Sorin Blejnar, în funcția de director al Direcției de investiții, achiziții publice și servicii interne, funcție pe care a ocupat-o până în luna decembrie 2011.

Între Blejnar, în prezent închis la Penitenciarul Rahova ca urmare a unei condamnări de cinci ani, și Stroe a existat o înțelegere pentru controlarea procedurilor de achiziție din cadrul ANAF.

Sorin Blejnar (Sursa foto: gandul.info)

În achiziționarea de produse IT de către ANAF a fost implicat și fostul primar din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan „Pinalti”.

Una dintre firmele controlate de Dan Stroe prin care s-a făcut plata comisionului este SC Inavi Deep SRL din București.

Inavi Deep era firma unui cunoscut de-al lui Stroe, Paul Cosmin Mănăilă, care se ocupa cu automate de cafea.

Banii din comisioane transferați de la Inavi către alte firme controlate de Mănăilă și erau scoși din bancă de acesta care îi ducea lui Stroe în birou sau la clădirea Baby Spa deținută de directorul ANAF.

Licitația trebuia câștigată de firme paravan în spatele cărora se afla Romsys, una dintre primele firme de IT din România.

De acest lucru trebuia să se ocupe Dan Stroe, la indicațiile lui Blejnar. Alte firme implicate în înțelegere au fost Novensys, Total Network Solution și TNS.

Stroe a recunoscut că președintele ANAF, Sorin Blejnar, „îi trasa liniile generale care trebuiau urmate în scopul obținerii într-o manieră ilicită a unor sume de bani”.

Banii trebuiau să ajungă la PD-L, partid aflat atunci la putere., dar și la Sorin Blejnar.

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!