Un șofer român de camion, în vârstă de 36 de ani, a fost condamnat joi, 21 noiembrie, la șase luni de închisoare cu suspendare de Tribunalul Penal din Caen. A fost judecat pentru că a încercat să transporte doi albanezi în Anglia, prin Ouistreham (nord-vestul Franței).
Duminică, 17 noiembrie, șoferul român care efectuează transporturi internaționale a primit un apel telefonic. La celălalt capăt al liniei era un alt român care l-a întrebat dacă vrea să transporte doi albanezi în Anglia în schimbul unei sume de peste 3.500 de euro pe care urma să o încaseze la destinație.
Șoferul a cerut timp să reflecteze asupra propunerii. A fost contactat din nou luni, 18 noiembrie, de două ori, în timp ce transporta cu camionul brânză, în direcția Normandia.
În cele din urmă, românul nu a rezistat ofertei financiare tentante și a spus că acceptă propunerea.
Deși avea un salariu de 2.400 de euro, el s-a lăsat convins pentru că, susține el, trebuie să-și plătească rata mare la casă și să-și ajute mama.
A executat instrucțiunile primite și s-a oprit într-o parcare dintre Caen și Falaise.
Acolo a văzut un vehicul Mercedes de culoare albă, înmatriculat în Belgia. Din el au ieșit doi bărbați. Cei doi pe care se angajase să-i transporte.
La Ouistreham, chiar înainte de trecerea prin numeroasele controale operate de forțele de ordine pentru se putea îmbarca pe un feribot, a fost cuprins de regrete, susține el.
I-a rugat pe cei doi albanezi să se dea jos din camionul său. Aceștia au fost arestați în timp ce au încercat să sară un gard după care se află zona de acces la nave. Albanezii au fost duși la un centru de detenție administrativă și au primit avertismente.
Pentru șoferul român situația a fost mai complicată. A fost arestat, plasat în detenție miercuri, 20 noiembrie, apoi a fost judecat a doua zi de tribunalul Penal din Caen.
A fost acuzat de facilitarea intrării ilegale a unor străini pe teritoriul unui stat UE.
Pe timpul ședinței de judecată, bărbatul și-a recunoscut faptele. A explicat că a cedat ofertei tentante pentru a-și ajuta familia din România și că a renunțat la transportarea celor doi chiar înainte de intrarea pe terminalul maritim.
Procuroarea nu a împărtășit însă punctul său de vedere. Conform acesteia, românul i-a dat jos pe cei doi numai cât să sară gardul ca să scape de controale urmând apoi să urce din nou în camion.
Magistrații l-au condamnat pe șoferul român la șase luni de închisoare cu suspendare și la plata unei amenzi de 2.400 de euro.
Bărbatul a părăsit sala de judecată plângând, conform ouest-france.fr.
Zece români care furau din camioane aflate în mers, arestați în Franța
Sofer român, arestat în Olanda. Conducea un camion frigorific în care erau ascunși 25 de migranți
Șase camioane înmatriculate în România, confiscate de autoritățile belgiene