Skip to content

FRANȚA: Închisoare pentru un șofer român de TIR care nu cunoștea regulile de circulație. Victima, mama a trei copii

Un șofer român de TIR a fost condamnat pe 3 decembrie 2019 în Franța la șase luni de închisoare pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, depășirea vitezei cu mai mult de 20 de km/h și folosirea telefonului mobil la volan.

Accidentul a avut loc în după-amiaza zilei de marți, 3 iulie 2018, pe D911, lângă localitatea Saint Georges du Bois, nu departe de La Rochelle, sud-vestul Franței.

Adrian Ionuț Dorică se afla la volanul camionului înmatriculat în Spania, se întorcea cu o livrare din Bressuire și Parthenay și se îndrepta spre La Rochelle.

Din cauza faptului că vorbea la telefon cu fratele său a intrat pe contrasens și a lovit un Opel care circula regulamentar.

Mai mult, românul circula cu 86 km/h într-o zonă unde limita era de 60 km/h.

Pasagera din autoturism, în vârstă de 48 de ani și mamă a trei copii, a decedat pe loc.

Potrivit publicației La Nouvelle République, Dorică, acum în vârstă de 42 de ani, lucra pentru firma spaniolă Serveto și locuia în Spania.

Procurorii francezi l-au reținut pe român și l-au plasat sub control judiciar, dar judecătorii l-au eliberat și au decis să îi fie returnat permisul auto.

Totodată, i s-a ridicat și interdicția de a practica meseria de șofer în Spania, Franța și Belgia.

Decizia i-a înfuriat pe procurori care au protestat susținând că instanța l-a lăsat să conducă pe drumurile franceze fără a avea habar de regulile de circulație.

În timpul anchetei, Dorică a negat că vorbea la mobil cu fratele său și că numărul s-a format accidental. El a susținut că a încercat să evite o camionetă albă care depășea un camion cu lemne.

După accident, Adrian Ionuț Dorică a fugit în România

Totodată, el a recunoscut faptul că nu cunoștea regulile specifice pentru TIR-uri care se aplică în Franța și că nu a fost deloc instruit de angajator.

Firma pentru care lucra Dorică nu s-a arătat deloc interesată de soarta șoferului.

Cel mai important lucru pentru reprezentanții acesteia a fost recuperarea camionului.

Conform publicației actu.fr., avocatul românului a susținut că clientul său era presat de angajator să nu frâneze des pentru că i se tăia din salariu.

Firma Serveto și-a rechemat șoferul în Spania, dar Dorică a fugit în România, astfel că pe numele său a fost emis un mandat european la sfârșitul lui iunie 2019.

Anterior, autoritățile franceze emiseseră un mandat național de arestare pe numele clujeanului.

A fost arestat în România pe 11 iulie și Curtea de Apel Cluj a decis extrădarea lui. El este din comuna Luna, județul Cluj, dar locuia în Câmpia Turzii.

Dorică a stat după gratii în România până pe 9 august 2019, apoi a fost trimis în arestul din Rochefort unde se află și în prezent.

Procurorii au cerut la ultimul termen o pedeapsă de trei ani de închisoare și interzicerea dreptului de a mai conduce vehicule pe teritoriul francez pe o perioadă de cinci ani.

Procuroarea Soraya Arhas a sublinat pe timpul procesului că pe român „îl caracterizează lașitatea. Este laș și capabil să ucidă”, a declarat aceasta.

A fost condamnat la un an și șase luni, din care un an cu amânarea aplicării pedepsei și șase luni în penitenciar.

În plus, i s-a interzis să șofeze în Franța pe o perioadă de un an.

„Livrare” specială în Franța: Un șofer român a auzit ZGOMOTE în remorcă și a oprit camionul în fața Jandarmeriei

Condamnat la închisoare în Franța, un șofer român a ieșit plângând din sala de judecată

Camion românesc, implicat într-un accident spectaculos în Franța. „E un miracol”

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!