Skip to content

Unii români din Germania spun că „nemții sunt proști”, dar niciunul nu a renunțat la țara aia

Am auzit români stabiliți în Germania spunând că „nemții sunt proști” încă din a doua zi a sosirii mele acolo.

În ultimii 20 de ani, din care mai mult de jumătate mi i-am petrecut printre nemți, am auzit vorba din citatul de mai sus aproape la fel de des pe cât am auzit la Köln sau Bonn în gară că „astăzi, în mod excepțional, trenul are o întârziere față de program”.

Cu mici excepții, care nu au de-a face cu viața printre nemți, nici unul dintre românii care au ajuns să disprețuiască nemții nu a renunțat la viața nouă pe care au ales să o trăiască în țara aia, făcută de proștii de nemți.

Pentru că proștii ăia au construit o lume în care te simți în siguranță, ai încredere în instituțiile statului și te poți baza pe sistemul care, și când strănută, încă mai este capabil să te asiste pentru ca tu să nu-i devii povară, ci sprijin.

Dar, desigur, asta impune ca tu să joci după aceleași reguli stabilite pentru toată lumea.

Nu să te consideri mai șmecher decât ceilalți, nu să suferi de misecuvenism și să consideri că legile sunt făcute pentru a fi ocolite, iar lacătele puse pentru a ține departe oamenii cinstiți.

S-a lucrat mult la această lume funcțională.

Au făcut-o principi și cardinali, au făcut-o generali și cancelari, au făcut-o kaiseri și parlamentari, au făcut-o Napoleon și americanii, au făcut-o poeții și gânditorii, au făcut-o germanii și evreii.

Da, l-au avut și pe Hitler, dar tot ei au știut să își asume vina și să prelucreze acest episod sinistru din propria istorie.

Desigur, noi, aici, unde am ars ogoarele, pârjolit câmpurile, vândut capete de domnitori și furat singuri căciula, noi care am omis să ne notăm propria istorie din mersul ei.

Am omorât capra vecinului și am decis că merge și așa, nu ne-am vaccinat copiii, am uitat ce friguri am îndurat, dar am cântat că suntem aici de veci stăpâni.

Noi știm mult mai bine cum trebuie să arate o lume sănătoasă.

Știm noi, bă, ăia-s proști, da’ proști rău, că-și tund iarba, respectă semnele de circulație, lasă porțile garajelor deschise.

Și suntem ai dracului de fuduli, frate, aici, în buricul nostru al pământului lor.

„Germania, inima mea în flăcări vrea să te iubească și să te blesteme”

O lume plină de ratați născuți să le întunece nesimțiților orizontul

Dacă nu ar exista Germania, Bavaria ar fi a doua sau a treia economie a Europei

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!