Tribunalul Bucureşti au dat astăzi, 16 decembrie 2019, după foarte multe amănâri sentința în Dosarul Colectiv.
Patronii clubului Alin George Anastasescu, Paul Cătălin Gancea şi Costin Mincu au fost condamnați fiecare la 11 ani și 8 luni, iar fostul primar al Sectorului 4 la 8 ani și 6 luni.
Cristian Popescu (Piedone) a fost acuzat de infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv.
Ei au fost trimiși în judecată acum trei ani pentru infracţiunile de ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă
Cei doi pompieri, Antonina Radu şi George Matei, care au verificat clubul înainte de incendiu şi nu au luat măsuri pentru remedierea problemelor de securitate au primit 9 ani și 2 luni fiecare.
Parchetul a cerut şi ca cei doi să achite contravaloarea intervenţiei pompierilor în noaptea tragediei de la clubul Colectiv, situată la suma de 30.000 de lei, iar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă să plătească împreună cu cei doi pompieri daunele civile şi morale, conform Adevărul.
Daniela Niţă, patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists, a fost condamnată la 12 ani şi 8 luni închisoare, iar pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise, la câte 12 ani şi 10 luni închisoare.
Cristian Niţă, acuzat de tăinuirea probelor, a primit 3 ani și 6 luni.
Parchetul a cerut și amenzi maxime pentru SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, acuzate de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Procurorii au mai cerut condamnarea la 15 ani a trei funcţionari din Primărie: Aurelia Iofciu (şefa Serviciului autorizări comerciale), Larisa Luminiţa Ganea (consilier superior), Ramona Sandra Moţoc (referent superior).
Persoanele condamnate, firmele implicate, Primăria Sectorului 4 și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență trebuie să plătească despăgubiri de 50 de milioane de euro.
De asemenea, inculpaţii, ISU şi Primăria Sectorului 4 trebuie să plătească mai multor spitale din Bucureşti şi din ţară peste 8 milioane lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu persoanele decedate şi rănite.
Alte 28 milioane de lei trebuie să achite către Ministerul Sănătăţii, din care 11,3 milioane lei reprezintă plăţi către clinicile din străinătate şi plăţi directe către victime, iar 16,7 milioane lei pentru suplimentarea finanţării spitalelor din România care derulează programul AP-ATI în cadrul cărora au fost trataţi pacienţii critici de la Colectiv.
Mai mult, magistrații au decis că despăgubiri trebuie să primească și Ministerul Transporturilor – Şcoala Superioară de Aviaţie, MAI – Inspectoratul General de Aviaţie, MApN – pentru pacienţii transportaţi în străinătate, Ministerul Muncii.
Sentința nu este definitivă, așa că vor urma alți ani de procese.