În continuarea măsurilor de fluidizare a traficului la graniţa româno-ungară, precum şi în contextul măsurilor adoptate în vederea prevenirii răspândirii COVID-19, începând cu data de 26.05.2020, M.A.I. – Poliţia de Frontieră Română a trimis doi poliţişti de frontieră în misiune operativă la Punctul de Trecere a Frontierei Hegyeshalom – Nikelsdorf, situat la granița ungaro-austriacă.
Cei doi reprezentanţi ai Poliţiei de Frontieră vor colabora cu autoritățile austriece şi ungare de aplicare a legii din punctul de frontieră, în sensul gestionării eficiente a fluxului de pasageri care se deplasează spre România.
Pe timpul misiunii, poliţiştii de frontieră români vor relaţiona cu cetăţenii români aflați la frontiera Austriei cu Ungaria, vor distribui materiale informative şi îi vor îndruma pe aceştia pentru a alege cel mai potrivit itinerariu către punctele de frontieră operaţionale la graniţa comună în funcţie de valorile de trafic înregistrate şi de localitatea de destinaţie.
Pentru a veni în sprijinul persoanelor care doresc să intre în ţară în această perioadă, tranzitând Ungaria, poliţia de frontieră a realizat un flyer pe care se regăsesc informaţii cu privire la intrarea în România şi o hartă cu itinerariile de deplasare pe care le pot folosi spre punctele de frontieră deschise la graniţa româno-ungară.
Pe parcursul misiunii operative, cei doi lucrători vor asigura schimbul de date și informații, fiind în legătură permanentă cu Inspectoratele Teritoriale ale Poliției de Frontieră Oradea, Sighet şi Timişoara. Totodată, cei doi vor sprijini reprezentanții austrieci și unguri, pe problematica de referință, în domeniul de competență.
Poliția de Frontieră Română reamintește că, în prezent, la frontiera de vest sunt operaţionale, pentru efectuarea formalităţilor de control pentru traficul de persoane, respectiv automarfare (în funcţie de specificul fiecărui punct), următoarele puncte de frontieră:
- P.T.F. Petea – judeţul Satu Mare
- P.T.F. Urziceni – judeţul Satu Mare
- P.T.F. Valea lui Mihai – judeţul Bihor
- P.T.F. Borş – judeţul Bihor
- P.T.F. Vărșand – judeţul Arad
- P.T.F. Turnu – judeţul Arad
- P.T.F. Nădlac I – judeţul Arad
- P.T.F. Nădlac II – judeţul Arad
De asemenea, prin celelalte puncte de trecere deschise la graniţa comună se permite doar traficul lucrătorilor transfrontalieri:
- P.T.F. Salonta – judeţul Bihor
- P.T.F. Săcuieni – judeţul Bihor
- P.T.F. Cenad – judeţul Timiş
Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.