Skip to content

TIR înmatriculat în România, scos din circulație în GERMANIA din cauza defecțiunilor grave

Poliția din Frankfurt am Main anunță într-un comunicat de presă că agenții Unității de control pentru traficul de mărfuri comerciale și pasageri (KgGP) au oprit marți, 18 august, circulația unui TIR cu defecțiuni grave. De asemenea, șoferul a depășit cu mult timpul de conducere regulamentar.

TIR-ul înmatriculat în România a fost supus unui control pe A661, la ora 10:25, în parcarea Buchrain. În cadrul inspecției, ofițerii au constatat că șoferul vehiculului în vârstă de 31 de ani folosea în tahograf pe lângă cardul său de șofer și cel al unei alte persoane pentru a ascunde timpii efectivi de conducere.

Analiza datelor tahografului a arătat că timpul de conducere regulamentar a fost depășit semnificativ într-o perioadă de aproape o lună.

Dar asta nu e totul. TIR-ul prezenta diverse defecțiuni tehnice foarte grave. Un disc de frână crăpat și anvelopele uzate complet au determinat agenții să interzică continuarea conducerii vehiculului.

Șoferului i s-a ordonat să efectueze o săptămână de odihnă înainte de a se mai urca la volan, iar vehiculul va putea circula din nou numai după remedierea tuturor defecțiunilor.

Pentru toate aceste nereguli, oamenii legi germani au stabilit plata unei cauțiuni de 35.000 de euro pentru șofer și compania de transport angajatoare și au deschis un dosar penal, conform comunicatului citat.

Decizie UE: Tahografele vor fi montate și pe vehicule ușoare și vor înregistra trecerea frontierei

DANEMARCA: Amendă record pentru un șofer român prins de două ori în două zile cu tahograful manipulat

GERMANIA: Șofer român, amendat pentru conducere fără card în tahograf. Încărcătura depășea cu mult limita admisă

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!