Camera superioară a parlamentului german, Bundesrat, a aprobat joi legea prin care guvernul cancelarei Angela Merkel dobândeşte prerogative mai mari pentru impunerea de restricţii împotriva coronavirusului, inclusiv a unei interdicţii de circulaţie pe timp de noapte, în cazul în care ratele de infectare cresc peste anumite limite, informează Agerpres.
Noile prevederi, conținute în forma modificată a Legii privind protecția împotriva infectărilor, care urmează să intre în vigoare imediat după promulgarea legii de către preşedintele Frank Walter Steinmeier, creează posibilitatea ca multe regiuni ale ţării, cu rate de contaminare ridicate, să intre din nou în lockdown.
GERMANIA: Restricțiile severe introduse de „frâna de urgență” au intrat sâmbătă în vigoare
Proiectul a generat dezbateri intense, întrucât permite practic ca deciziile de la nivel federal să aibă întâietate în faţa celor de la nivel de landuri.
Astfel, printre altele, autorităţile federale vor putea impune interdicţii de circulaţie între orele 22:00 şi 5:00, precum şi limitarea reuniunilor private, în ce priveşte practicarea sporturilor şi programul magazinelor.
În egală măsură, şcolile urmează să se închidă fizic şi să treacă la cursuri online în cazul în care incidente trece de 165 de cazuri la 100.000 de locuitori.
Românii din Germania care vin acasă de sărbători nu știau că intră în carantină. Cozi la frontieră
Într-o primă fază, aceste restricţii urmează să se aplice până pe 30 iunie.
Angela Merkel a susţinut adoptarea acestor noi prevederi în contextul în care unele din cele 16 landuri au refuzat să ia măsuri mai dure antipandemie, în pofida unei creşteri a infectărilor.