Skip to content

ARIE PROTEJATĂ de importanță internațională, la mâna lui Dragnea

Politicienii români, cu foarte mici excepții, au dat și dau dovadă de un total dezinteres în ceea ce privește protecția mediului. Mai mult, unii dintre ei vor cu tot dinadinsul să distrugă ceea ce a mai rămas arie protejată în România. Afacerea Belina – Tel Drum – Liviu Dragnea este și ea una dintre ingineriile care scot la iveală disprețul total față de mediu al politicienilor și acoliților lor.

Protecție pentru floră și faună

Lacul Belina face parte din Zona umedă de importanță internațională Suhaia, inclusă în 2012 pe lista Convenției Ramsar, publicată în septembrie 2017.  În această listă apar 2.200 de arii din toată lumea, 19 dintre acestea fiind din România. Convenţia asupra Zonelor Umede de Importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice, mai simplu Convenţia Ramsar, este un tratat interguvernamental care asigură cadrul de lucru pentru acţiuni naţionale şi cooperare internaţională pentru conservarea şi utilizarea înţeleaptă a zonelor umede şi a resurselor lor.

Legislația românească prevede că: “zonele umede de importanţă internaţională sunt acele arii naturale protejate al căror scop este asigurarea protecţiei şi conservării siturilor naturale cu diversitatea biologică specifică zonelor umede. Managementul acestor zone se realizează în scopul conservării lor şi al utilizării durabile a resurselor biologice pe care le generează, în conformitate cu prevederile Convenţiei privind conservarea zonelor umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice.”

Protecție pentru politicieni și faună

Pe 22 septembrie 2017, procurorii DNA au dispus extinderea urmăririi penale față de vicepremierul Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) și Ionela Stoian, director în cadrul MDRAP, pentru abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu. Alte trei angajate de la Cadastru mai sunt cercetate în acest dosar. Cererea DNA privind ridicarea imunității parlamentare a deputatei Rovana Plumb, fost ministru al Mediului, în prezent ministrul Fondurilor Europene, s-a izbit de zidul PSD-ALDE.

DNA susține că în 2013, prin acțiunea concertată a unor persoane cu funcții publice, părți din Insula Belina și Brațul Pavel, 278,78 ha, respectiv 45 ha, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea județului Teleorman și în administrarea CJ Teleorman, pentru ca după câteva zile să fie închiriate tot ilegal unei firme private, Tel Drum. Pentru realizarea acestui transfer a fost nevoie de adoptarea a două Hotărâri de Guvern,  încălcându-se Constituția, Codul Civil și mai multe legi.

Insula Belina și Brațul Pavel fac parte din domeniul public al statului și nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu județean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege. Sub pretextul realizării Complexului turistic, sportiv și de agrement „Dunăre-Belina-Seaca”, CJ Teleorman a înaintat MDRAP o notă de fundamentare privind trecerea unor bunuri din proprietatea publică a statului și din administrarea Apelor Române în proprietatea publică a județului Teleorman și administrarea CJ Teleorman.

Ulterior s-a renunțat la sintagma “pentru realizarea Complexului, turistic, sportiv și de agrement „Dunăre-Belina-Seaca”, ceea ce reprezenta motivul inițial invocat și a apărut doar: “în vederea reabilitării și valorificării cadrului natural al zonei Dunării – Belina -Brațul Pavel”.

Zonele umede constituie o resursă de mare valoare, a căror dispariţie ar fi ireparabilă. Zona Umedă de Importanță Internațională Suhaia are 19,594 hectare și este un veritabil filtru natural, depoluează apa și oferă habitat pentru un număr mare de specii de păsări și pești. În loc să fie un loc pentru activități științifice, Suhaia s-a dovedit doar o altă arie naturală de pe urma căreia politicienii pot scoate profit. Prin acțiunile lor, oamenii lui Liviu Dragnea vor atrage cel mai probabil și sancțiuni internaționale pentru nerespectarea Convenției.

UMBRA BARONILOR pe drumurile județene din Caraș – Severin

UMBRA BARONILOR pe drumurile județene din Caraș – Severin

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!