Masacrul comis de „Septembrie negru” împotriva sportivilor israelieni în timpul Olimpiadei din 1972 de la München nu a prezentat deloc interes pentru Securitate. Zbirii acesteia aveau alte preocupări: posibilii fugari, cadourile primite de sportivii români, relațiile acestora cu diaspora, turiștii veniți din țară ca spectatori.
Dosarul D 013031 aflat la CNSAS, intitulat „Acțiunea Olimp”, conține doar o scurtă relatare despre atentatul terorist și se menționează măsurile organizatorice luate de poliția bavareză: „În satul olimpic pe etaje au fost instalate posturi de polițiști care făceau cu schimbul și funcționau sub acoperirea de stewarzi. Aceștia aveau dublurile la toate cheile de la camere unde intrau chiar cînd camerele erau ocupate sub diferite legende (aducerea unui ziar, fructe etc.)
Toate mașinile pentru delegația română aveau șoferi militari în termen. Satul în interior și exterior a fost de asemenea, păzit numai de polițiști înarmați, iar verificarea celor care aveau acces în satul olimpic se făcea pe baza ecusoanelor cu fotografie introdusă în plastic, a inițialelor și a numelui și prenumelui, fără să specifice țara. Toți polițiștii erau dotați cu aparate de emisie-recepție STORN.”
O scurtă informație mai apare în raportul întocmit pentru Securitate de către un ofițer care a ajuns în Germania după atentat. Acesta susținea că situația în campusul olimpic era tensionată. Cu toate că au fost asasinați atleți în satul olimpic, sportivii români păreau a nu fi afectați. Delegația română era măcinată de conflicte interne pentru bani.
Pe 8 iunie 1972 a fost aprobat planul de măsuri „pentru intensificarea muncii informativ-operative în rîndul cetățenilor români ce se deplasează peste hotare în acțiunea Olimp”. Documentul a fost clasificat ca fiind strict secret de importanță deosebită.
La acea dată se știa că din România vor participa la Olimpiadă 249 de sportivi, un asamblu folcloric compus din 60 de persoane, precum și 250 de turiști organizați prin Ministerul Turismului și Biroul de Turism al Tineretului (B.T.T.) de pe lîngă C.C. al Uniunii Tineterului Comunist.
Cum Securitatea că în München „își au sediul oficine ale serviciilor de spionaj și există grupări ale emigrației române care au legături cu serviciile de spionaj”, toată delegația trebuia „protejată” pentru a nu fi racolată să-și trădeze patria.
Pentru contracararea acestor activități, planul de măsuri a Securității prevedea intensificarea supravegherii informative „în rândul sportivilor, turiștilor și altor categorii de persoane care se vor deplasa în exterior”. Mai multe direcții urmau să trimită informatori pe lângă toate grupele de sportivi, artiști, turiști.
Informatorilor li se asigura cazarea în aceleași locuri cu țintele lor pentru „a cunoaște orice acțiune ostilă” a serviciilor secrete străine sau a grupărilor contrarevoluționare. Și Contraspionajul urma să selecționeze informatori care să se deplaseze în Germania pentru a întreprinde combinații informative.
Jocurile olimpice s-au desfășurat în perioada 26 august – 11 septembrie. În zorii zilei de 5 septembrie, un comando palestinian al organizației „Septembrie negru” a intrat în satul olimpic și au luat ostatici 11 sportivi, antrenori și membri ai delegației israeliene. Au ucis pe loc dintre ei.
În seara aceleiași zile, cinci atacatori și toți ostaticii au fost uciși în urma unei acțiuni controversate a poliției. Alți trei teroriști au fost arestați, dar eliberați ulterior după cu un avion Lufthansa a fost deturnat la sfârșitul lui octombrie același an. Jocurile au fost suspendate pentru 36 de ore.
DOSARELE CIA: Aproape 1.000 de victime în atentatele teroriste comise de Abu Nidal între 1974 și 1986
La zece zile de la festivitatea de închidere, Securitatea a întocmit raportul „Olimp” din care reiese că la München au fost prezenți 693 de români: 289 din delegația olimpică, 284 turiști O.N.T., A.C.R. și B.T.T., iar 60 făceau parte din tabăra de tineret. Lor li s-a alăturat ansamblul artistic „Rapsodia” format din 60 membri.
Printre acești oameni s-au aflat 116 informatori și colaboratori, 83 surse oficiale și 13 ofițeri introduși sub diverse acoperiri în loturile de sportivi și turiști pentru a gestiona rețeaua. Toate informațiile ajungeau la un singur ofițer.
Chiar dacă „majoritatea participanților au avut o comportare corespunzătoare, respectînd indicațiile date la plecarea din țară”, au existat unele nemulțumiri legate în special de modul în care se acorda diurna, se arată în raport. Sportivii din lotul de handbal și kaiac-canoe au atras atenția că Bulgaria oferea diurne și recompense mai mari decât România. Unora dintre antrenori le-a displăcut faptul că nu au fost recompensați cu aceeași sumă pe care au primit-o medaliații pregătiți de ei.
Securitatea încerca din toate puterile să limiteze cadourile oferite sportivilor de cetățeni vest-germani de origine română. Unul dintre aceștia a dat celor clasați pe locurile 1 – 10 ceasuri de aur, argint și cromate. Medaliații au primit de la un altul casetofoane.
În plus, pe lângă loturile de sportivi și turiști au apărut mai mulți cetățeni români rămași legal și ilegal care „elogiau condițiile materiale și de trai oferite de statul german, superioare celor create anterior în România”.
La finalul întrecerilor sportive, au refuzat înapoierea în țară 39 persoane: trei sportivi, doi antrenori și 34 de turiști. Un ofițer de Securitate care a însoțit delegația română la Jocurile Olimpice de la München în perioada 19 august – 12 septembrie a raportat că nu au existat nemulțumiri în rândul sportivilor legat de cazare și masă, dar „s-au creat nemulțumiri și s-au produs discuții negative” la loturile de atletism, spadă, lupte greco-romane în legătură cu diurna. „Aceste nemulțumiri aveau la bază nerespectarea promisiunilor pe care președintele Anghel Alexe (n.r. – președintele Comitetului Olimpic în perioada 1966-1974) le-a făcut înaintea plecării din țară.”
„O situație mai deosebită s-a creat în momentul cînd medaliații au primit unele sume de bani (aur – 250, argint 150 și bronz – 100 dolari), iar antrenorii lor nu. În acest sens s-au creat discuții negative și unele manifestări directe. Antrenorul Vlase Oprea de la clubul Dinamo a afirmat că măsura luată încalcă orice principii ale eticii socialiste. Datorită situației creiate s-a ajuns pînă acolo încît cei medaliați (la handbal și caiac-canoe) să facă chetă pentru a recompensa ei pe antrenorii care i-au pregătit.”
Pe de altă parte, cadourile primite de loturile de box și lupte greco-romane de la organizatori sau firme din oraș au fost motiv de certuri pentru că exista zvonul că acestea urmau să fie însușite de către unii membri din conducerea delegației.
Jocurile Olimpice, jocurile Securității
„Apreciez negativ felul în care se face educația unor sportivi și a faptului că nu li se explică clar scopul pentru care respectivii participă la olimpiadă. S-a constatat la unii sportivi și antrenori mai mult interesul material decît obținerea de rezultate sportive”, scria ofițerul de Securitate în raportul său.
„Consider că aceasta are la bază o mai slabă pregătire politico-ideologică și de cultură generală a unor sportivi, care poartă discuții negative cu privire la avantajele oferite sportivilor din unele țări socialiste în raport cu cele acordate sportivilor noștri. În această perioadă conducerea delegației a adoptat practica anonimatului eschivîndu-se să dea explicații sportivilor și antrenorilor cu privire la drepturile ce li se cuvin, lăsînd aceasta pe seama financiarului. Ca urmare a acestui procedeu, s-au iscat și unele discuții negative.”
O atletă de la clubul Steaua și antrenorul ei, care îi era și soț, au reușit să rămână în Germania pentru că antrenorul federal le-a dat pașapoartele în aeroport, și nu în avion așa cum erau indicațiile Securității. Autoritățile au intervenit rapid la Comitetul Olimpic Internațional și la poliția din München care au promis că vor discuta cu cei doi pentru „a fi determinați să se reîntoarcă în patrie”.
Voleibalistul Stelian Moculescu de la Rapid București „a avut o comportare bună pe toată perioada Olimpiadei, încadrîndu-se perfect în programul echipei. Plecarea din satul olimpic s-a făcut în ziua de 11.09.1972, după servirea mesei de dimineață. Și-a lăsat echipamentul sportiv. Nu s-au stabilit aspecte din care să rezulte că face acte preparatorii în vederea rămânerii”.
Soluția găsită de ofițer era ca la viitoarele deplasări „securiștii să fie acoperiți, în special ca arbitrii în domeniul sportului sau ca ziariști”. Aceștia urmau să stea pe lângă loturile sportive cel puțin un an de zile înainte de concursuri, astfel încât „cel care face deplasarea să fie cunoscut atît în rîndul sportivilor cît și în rîndul populației”.
O altă propunere a fost punerea unui accent cât mai mare pe pregătirea politico-ideologică a sportivilor care, constatase ofițerul, era la un nivel scăzut. „Această pregătire va avea ca aspect pozitiv și limitarea rămînerilor în strănătate.”
Una dintre sportivele considerate de Securitate ca neffind pregătită politico-ideologic a fost Viorica Dumitru de la Dinamo. La München ea a câștigat medalia de bronz la kaiac-canoe K2 – 500 m. Din nefericire pentru ea, nu a putut să scape din lagărul comunist.
„Sportiva plutonier Dumitru Viorica era semnalată din perioada verificărilor că nu vrea să se înapoieze. Majoritatea timpului liber și l-a petrecut în compania sprotivului american WILI. Rețeaua informativă cu care a fost încadrată a semnalat că într-o discuție cu sportivul american i-a spus acestuia: așteaptă să se termine jocurile olimpice. În după-amiaza zilei de 12 septembrie 1972 cu toate că delegația americană părăsise satul olimpic, sportiva Dumitru Viorica a fost așteptată la aeroport de către sportivul american, iar aceasta a căutat permanent să se izoleze de delegație, folosind tot felul de pretexte pentru a lua legătura cu WILI. Aceste intenții ale sportivei au fost dejucate prin însoțirea permanentă a acesteia de către conducerea delegației române, în frunte cu președintele CNEFS și ofițerul CI (n.r. – contrainformații)/.” Consiliului Naţional pentru Educaţie Fizica şi Sport (CNEFS) a fost instituția care a coordonat sportul în perioada regimului Ceaușescu.
Un alt raport despre cum s-a desfășurat „Olimp” a fost întocmit de UM 0630/K București pe 14 septembrie 1972, dar face referire exclusiv la clubul Dinamo care a fost reprezentat de 57 de sportivi și 11 antrenori.
„Antrenorul Grințescu Anatol și sportivii Zamfirescu Gheorghe, Huber Șerban, în tot timpul liber erau în anturajul unor delegații străine unde se ocupau cu afaceri, schimburi de obiecte, etc. Ca urmare a acestei comportări necorespunzătoare, lotul de polo a R.S. România s-a prezentat sub valoarea sa la această olimpiadă, ocupînd locul 8 pe națiuni, deși era considerat ca favorit”.
Ofițerul de contrainformații plecase în Germania cu un grup de turiști B.T.T. sub acoperirea de profesor de educație fizică. Informatorul „Tudor” se ocupa de lotul de handbal, „Dobre Ion”, de cel de tir. „Victor”, colaboratul Securității de pe lângă loctul de ciclism s-a comportat exemplar, ca un comunist sadea, așa cum a fost învățat înainte să plece din țară.
Cum au arestat nemții doi maiori de Securitate
„Fugarul Golgoti Dumitru a contactat pe colaboratorul Victor față de care a afirmat că el este antrenor de ciclism al clubului militar din [indescifrabil], că dispune de bani iar sportivii săi au condiții materiale și de antrenament mult mai bune decât românii. La replica colaboratorului că în țară au condiții bune de viață și antrenament, Golgoti Dumitru afirmă: da ca urmare a acestor condiții bune au rămas atîția cicliști români în străinătate!”colaboratul i-a replicat: da au rămas atîția cicliști români în străinătate, pentru că aceia erau pleava societății în România, iar aici au găsit unul ca dvs. care le promite marea cu sarea, iar ei proștii au crezut. Aș vrea să vă întreb, ce-au ajuns acești cicliști care au rămas? Tăietori de lemne, măturători prin magazine și restaurante, acestea sînt condițiile materiale și de antrenament pe care le-ați asigurat, vă recomand să căutați alți fraieri că eu personal sînt lămurit aș vrea în încheiere să vă mai spun că nu cred că în rîndul cicliștilor români o să mai găsiți mulți friaeri. Cu aceasta discuția a fost încheiată, iar colaboratorul l-a părăsit.”
Faptul că mai mulți sportivi au refuzat să se întoarcă în țară a creat o isterie în rândul oficialilor români din Germania. Ambasada a luat legătura cu președintele comitetului de organizare care a intervenit personal pe lângă autoritățile din Bavaria land pentru a refuza celor cinci sportivi șederea în R.F. a Germaniei „subliniind că aceștia nu vor fi agreați în sportul vest-german”.
În plus, oficialul german a sugerat ca românii să sesizeze și autoritățile federale. Ca urmare, pe 13 septembrie „tovarășul Vasile Jirjea secretar III însărcinat cu probleme consulare a făcut intevenții la direcțiile competente ale MAE și MAI vest-german argumentînd drepturile și răspunderile statului român față de proprii săi cetățeni (…) a cerut în mod ferm ca organele vest-germane să acorde sprijinul necesar pentru ca cei cinci sportivi români să se întoarcă în România”.
După 1989, tovarășul Jirjea, care apăra din toată inima statul comunist, a fost numit ambasador în Slovenia. În 2002 era adjunct al Avocatului Poporului și coordona Departamentul privind protecția drepturilor sociale, economice și culturale.
„La MAE (n.r. – german), dr. Wockel, consilier la Direcția juridică a invocat prevederile legii vest-germane în legătură cu azilul politic. Dacă cei în cauză nu vor, nu pot fi siliți să ia legătura cu ambasada.” Ceea ce, considera Securitatea, însemnea de fapat respingerea intervenției statului român pentru expluzarea sportivilor.
Diplomații comuniști români erau convinși că au avut mai multe șanse la Ministerul federal de Interne unde sperau „să găsească înțelegerea necesară, explicîndu-se pe larg că intervenția a fost făcută în contextul grijii și răspunderii pe care statul român o are față de proprii cetățeni”.
Mai mult, „s-a subliniat că nu poate fi vorba de motive politice, cei cinci sportivi fiind trimiși să reprezinte sportul și tineretul român în conformitate cu spiritul olimpic”. Oricum, Securitatea a pregătit represalii și măsuri în țară pentru ca familiile și prietenii fugarilor să-i determine să se întoarcă în România.