Poliţiştii de frontieră ieşeni au identificat în trafic un autoturism marca BMW 530 D, în valoare de peste 83.800 lei, condus de un tânăr din judeţul Iaşi, ce figura ca fiind căutat de autorităţile din Marea Britanie.
În data de 10.04.2018, ora 12.30, acţionând în baza unor informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Iaşi – S.P.C.M.I.I.T. au desfăşurat, pe raza localităţii Tomeşti, o acţiune specifică pe linia combaterii traficului internaţional cu auto furate.
Astfel, polițiștii au identificat în trafic un autoturism marca BMW 530 D, înmatriculat în România, condus de cetăţeanul român Radu D., în vârstă de 33 de ani, domiciliat pe raza judeţului Iaşi.
Existând suspiciuni cu privire la provenienţa maşinii, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că autoturismul figura ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de către autorităţile din Marea Britanie la data de 14.03.2018.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a cumpărat autoturismul în sistem leasing din Marea Britanie şi nu avea cunoştinţă că acesta este căutat de autorităţile britanice.
Autoturismul, în valoare de 83.880 lei, a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, iar în cauză se efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz de încredere.