Tânărul român, în vârstă de 24 de ani, a murit electrocutat în noaptea de sâmbătă, 14 aprilie, într-o cabină a societății de electricitate Enel din localitatea Pont Canavese, provincia Torino.
Autoritățile au fost avertizate privind tragedia printr-un apel sosit la serviciul de urgență 118 din partea iubitei românului, o conațională.
Salvatorii s-au dus imediat la fața locului, însă inima tânărului încetase deja să mai bată și nu au putut decât să-i constate decesul.
Potrivit carabinierilor torinezi, care anchetează tragicul eveniment, este posibil ca victima, deja cunoscută de forțele de ordine, să fi fost electrocutată în timp ce încerca să fure cabluri din cupru din cabina electrică.
Trupul tânărului a fost transportat la spitalul din Cuorgnè la dispoziția procuraturii din Ivrea, informează La Stampa.