CIA a declasificat mai multe documente referitoare la atacuri teroriste care au vizat România la mijlocul anilor ’80. Analiștii serviciilor de informații americane considerau că politica externă a lui Ceaușescu a fost cauza acestor atacuri, iar Securitatea nu le putea opri.
Un document CIA din 1986 analiza relațiile lui Ceaușescu cu lumea arabă și cu Israelul. El era singurul președinte din blocul sovietic care avea legături diplomatice cu Israelul, dar și conexiuni cu palestinienii și grupările radicale arabe.
România vindea armament către state radicale cum ar fi Libia, Siria, Iran sau Irak și avea legături diplomatice cu Liban și Egipt. Pe de altă parte, menținea relații cu statele arabe moderate.
Liderul de la București a susținut deschis Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP) căreia i-a furnizat armament și avea o legătură personală cu liderul acesteia, Yasser Arafat. România avea contacte și cu alte grupări palestiniene cum ar fi Frontul Democratic pentru Eliberarea Palestinei.
În același document se mai arată că Securitatea nu era pregătită pentru escaladarea violențelor dintre facțiunile de studenți arabi din România, așa cum s-a întâmplat în 1984 și 1985, și nici nu făcuse față amenințărilor teroriste din 1986.
Securitatea nu a putut să împiedice în 1984 asasinarea unui diplomat iordanian la București de către Ahmed Ali Hersh, un student palestinian radical, membru al grupării Abu Nidal.
În noiembrie 1986, România a găzduit o întâlnire între stânga israeliană și oficiali de rang mic al grupării Fatah. Întâlnirea s-a dovedit un fiasco și s-a terminat mai repede decât era planificat pentru că Abu Nidal a amenințat că va trimite echipe de asasini să îi lichideze pe participanții arabi.
DOSARELE CIA: Aproape 1.000 de victime în atentatele teroriste comise de Abu Nidal între 1974 și 1986
Tot în noiembrie 1986, Ambasada României din Beirut a fost ținta unui atac cu rachete. Abu Nidal a revendicat atacul. Un alt atac a avut loc asupra Ambasadei României din Bahrein.
Analiștii CIA arătau că gruparea teroristă palestiniană al lui Abu Nidal avea legături cu câteva state est-europene care îi facilitau tranzitul spre și dinspre operațiunile teroriste pe care le întreprindea.
Gruparea l-a condamnat pe Ceaușescu ca fiind un „trădător imperialist” din cauza contactelor lui cu Israelul. Președintele României a criticat dur la sfârșitul lui noiembrie 1986 terorismul internațional și a declarat în timpul unui discurs că România „nu a făcut niciodată confuzie între lupta pentru libertate și progres social cu orice formă de terorism”.
El a mai spus că România se opune oricărei forme de terorism susținut de un stat. CIA considera că acest discurs a fost posibil legat de amenințările teroriste din ultimul timp îndreptate împotriva României.
Pe de altă parte, la mijlocul anilor ’70, Guvernul României s-a arătat consterant la sugestia că teroristul internațional Carlos, pe atunci asociat cu Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei – Grupul Operațiuni Speciale, opera liber de pe teritoriul românesc.
Analiștii CIA au menționat totuși în rapoartele lor relația pe care Securitatea o avea cu Carlos pentru a elimina dizidenții români din exil. CIA nu se aștepta ca Ceaușescu să mai apuce primăvara lui 1986, așa cum rezultă dintr-un document clasificat din 1985 menționat în Washington Post.
Terorismul susținut de stat
CIA considera că trei state din Orientul Mijlociu au ca politică susținerea terorisumului: Iran, Libia și Siria. Iranul folosea terorismul împotriva dușmanilor: SUA, Franța, a statelelor din Golf, inclusiv Irak, dar și împotriva exilului iranian care se opunea exportului revoluției islamice. Teheranul își justifica aceste activități pe baza ideologiei fundamentaliste șiite și susținea organizația Hezbollah.
Libia era relativ slabă și izolată și folosea terorismul în mod oportunist pentru că avea alte tactici politice să lupte împotriva dușmanului. Atacurile erau îndreptate fie împotriva celor care se opuneau regimului lui Gaddafi, fie împotriva unor lideri moderați arabi.
Regimul Assad din Siria folosea terorismul împotriva Israelului, Iordaniei, palestinienilor din Fatah și a statelor din Golf pentru a-și atinge scopurile politicii externe. Atacurile palestinienlor susținuți de Siria s-au vărsat asupra Europei Occidentale. Spre deosebire de Iran și Libia, terorismul de stat susținut de Siria nu era condus de motive ideologice.
România opera independent de Uniunea Sovietică în afacerile sale cu grupările extremiste și revoluționare. Blocul sovietic s-a opus puternic eforturilor Occidentului de a declara terorismul sub incidența legilor penale internaționale pentru că sovieticii vedeau în violență o formă legitimă de acțiune politică. Mai mult, insurgenții marxiști din întreaga lume ar fi fost condamnați.
Uniunea Sovietică ajuta substanțial Siria, mai ales din punct de vedere militar, ceea ce a permis regimului Assad să continue activitățile teroriste. Siria îl susținea înclusiv pe Carlos.
Europa, ținta regimului Assad
Europa occidentală a devenit ținta terorismului sponsorizat de Siria la sfârșitul anilor 1970 când oponenții regimului Assad au început să fie executați în țările de aici.
Mulți dizidenți, în special fundamentaliștii din Frăția Musulmană, au fugit din Siria pentru a scăpa de persecuții și au căutat azil în Europa de Vest. Operațiunile siriene în Europa Occidentală s-au mai calmat după ce regimul Assad a eliminat Frăția Musulmană în Siria.
Ca urmare, guvernele din Europa de Vest au presat Siria să înceteze atacurile teroriste pe teritoriile lor. Parisul a obținut la începutul lui 1982 promisiunea solemnă din partea Siriei că aceasta îi va cere lui Abu Nidal să nu mai comită atacuri în Franța. Nu se știe ce a promis Franța în schimb.
LISTA ATENTATELOR TERORISTE COMISE DE ABU NIDAL ÎNTRE 1974 ȘI 1986
Cu toate că majoritatea atacurilor organizației lui Abu Nidal au servit intereselor Siriei, grupul avea propia agendă, în special de când gruparea s-a implicat în Libia. Într-un raport din aprilie 1986, analiștii CIA susțineau că ei cred că Siria își folosea ambasadele din Europa pentru a susține operațiunile teroriste.
Teroriști germani înarmați până-n dinți, prinși la Porțile de Fier
Gruparea teroristă a lui Abu Nidal acționa, se arată într-un document CIA din aprilie 1985, cu ajutorul statului sirian care în mod oficial condamna terorismul, dar primea armament din Libia, unde Abu Nidal își mutase o parte din membrii grupării. Anterior, în octombrie 1983, Saddam Hussein a dat afară din Irak și nu a mai susținut organizația lui Abu Nidal.
Într-un raport privitor la acțiunile teroriste din lume și publicat în aprilie 1986, CIA menționează în 1984 au existat 600 de incidente teroriste pe mapamond, iar în 1985 aproape 800, mii de oameni fiind uciși sau răniți. Aproape o treime din aceste atentate erau comise de teroriști din Orientul Mijlociu.
Acțiunile teroriste sponsorizate de Siria, Iran și Libia reprezentau 25% din totalul atentatelor teroriste de pe glob. În 1985, aproape toate aceste atacuri sponsorizate au fost comise de radicalii palestinieni, cum ar fi Abu Nidal, intens susținuți de regimul Hafez al-Assad. Acesta folosea terorismul fie pentru a-și elimina oponenții, fie împotriva altor țări arabe cum ar fi Iordania.
Asasinatul de la București
Pe 4 decembrie 1984, adjunctul șefului misiunii diplomatice a Iordaniei la București a fost împușcat mortal în fața hotelului în care locuia. Miliția a arestat imediat un suspect, Ahmed Ali Hersh, un student palestinian de 27 de ani, care era din West Bank, teritoriu ocupat de Israel.
Un purtător de cuvânt anonim a pretins că organizația Septembrie Negru este responsabilă pentru atac. Această organizație era aripa teroristă a Fatah, dar era inactivă de la mijlocul anilor ’70. Gruparea a devenit cunoscută în urma răpirii și asasinării mai multor atleți israelieni în timpul oplimpiadei din 1972 de la München.
„Având în vedere că Fatah și-a îmbunătățit de curând relațiile cu Iordania, considerăm puțin probabil ca Fatah să fi întreprins acest atac. Se poate crede că dizidenți Fatah au resuscitat Septembrie Negru, dar nu există dovezi care să îi lege de acest atatc. În schimb, modul de operare al atacatorilor este similar cu cel al lui Abu Nidal Group, care a mai atacat diplomați iordanieni în trecut”.
Organizația pentru Eliberarea Palestinei – OEP reprezintă o confederație de organizații, una dintre ele fiind Fatah. În septembrie 1970, armata iordaniană a alungat gherilele palestiniene (fedaini) din țară pentru că acesteau refuzaseră să nu mai atace Israelul de pe teritoriul iordanian. Ca răspuns, Fatah a înființat Septembrie Negru.
CIA considera că Abu Nidal folosea numele Septembrie Negru fie pentru a discredita, fie a-și bate joc de fosta organizație a Fatah. Organizația lui Abu Nidal folosea mai multe nume sub care revendica atentatele comise: Organizația Revoluționară a Socialiștilor Musulmani sau Brigăzile Revoluționare Arabe.
Liderul grupării, Sabri al-Banna (Abu Nidal) avea doi adjuncți care planificau operațiunile: Mustafa Murad și Abd al-Rahman Issa. Scopul grupăii era ca prin tactici teroriste să pună capăt eforurilor de negociere a disputei arabo-israeliene.
Abu Nidal a respins în 1974 noua politică a OEP care dorea o rezolvare pașnică a conflictului și au făcut din oficialii acestei organizații ținta lor preferată. După ce liderul OEP Yasser Arafat a semnat în februarie 1984 cu regele Hussein al Iordaniei o inițiativă de pace, și oficialii iordanieni au devenit ținta atacurilor teroriste ale lui Abu Nidal.
Această organizație era considerată de CIA ca fiind cea mai bună grupare teroristă palestiniană din punct de vedere al organizării și eficacității. Practica ei era să recruteze mai mult de un membru din fiecare familie pentru a menține loialitatea. Operațiunile erau atent planificate și un supervizor oferea agentului operativ arme și îl monitoriza înainte de operațiune. Gruparea folosea ca Bulgaria și Iugoslavia ca țări de tranzit și bază de operațiuni.
Oficiali din guvernul român au spus unui ambasador că Hersh a acționat cu un complice care i-a și dat arma. Pistolul a fost adus în România prin curier diplomatic a unei țări, dar au refuzat să precizeze care.
Guvernul României a refuzat să-l extrădeze pe Ali Hersh, sau să permită anchetatorilor iordanieni să participe la anchetă. În schimb, a Iordania să fie „observator” în timpul procesului care urma să înceapă. Bucureștiul se temea că extrădarea acuzatului va duce la violențe ale studenților radicali palestinieni din România.
Într-un raport din 28 iulie 1985 al CIA se arată că la sfârșitul lui mai 1985 o instanță din București l-a judecat și condamnat pe Ahmed Ali Hersh pentru asasinarea diplomatului iordanian Ami S. Mufti pe 4 decembrie 1984.
Hersh a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, dar „se pare că va fi eliberat după un an contra unei sume de bani pentru fiecare zi care i-a rămas din sentință. Pentru 19 ani de închisoare se pare că suma va fi de 50.000 de dolari.”
Studenții arabi din România, o problemă teroristă tot mai mare
Oficialii CIA au întocmit un raport despre studenții arabi care studiau în România și despre activismul lor politic care complica efortul lui Ceaușescu de a menține bune relații cu toate statele și mișcările politice din Orientul Mijlociu.
Activismul politic al studenților poate duce la alte activități teroriste în România. „Rivalitățile dintre studenții arabi au dus la incidente violente în ultimele luni și credem că violențele sunt aproape de a izbucni”, se arată într-un raport din 29 iulie 1985.
Eforturile lui Ceaușescu de a promova acordurile de pace din Orientul Mijlociu, susținerea sa deschisă pentru Arafat și legăturile României cu Israelul pot face din români ținte ale susținătorilor statelor arabe radicale și ale grupărilor palestiniene.
Teroriștii ar putea folosi rețeaua de studenți pentru a întreprinde atacuri împotriva SUA sau altor ținte occidentale. Bucureștiul probabil că a intensificat supravegherea studenților arabi, dar este fără îndoială îngrijorător faptul că aparatul de securitate nu poate să asigure un control complet.
Bucureștiul promovează un program educațional la scară mare pentru studenții străini în special din Africa și Orientul Mijlociu ca parte a eforturilor sale de a-și extinde relațiile cu Lumea a Treia și de întări politica sa externă independentă.
Studenții străini, în special arabi bogați, asigură nevoia urgentă de valută a regimului. Începând cu 1979, studenții care nu au bursă plătesc școlarizarea cu valută forte. Conform statisticilor oficiale, în 1982 erau aproximativ 20.000 de studenți străini în România, mai mult de jumătate dintre ei fiind arabi și dintre aceștia numărul palestinienilor este estimat la 6.000.
„Atacul asupra diplomatului iordanian a surprins clar Securitatea și a cauzat un major disconfort politic pentru Ceaușescu. Credem că autorul este organizația teroristă a lui Abu Nidal, cunoscut în trecut ca Organizația Iunie Negru.”
Ea a atacat în mod repetat ținte iordaniene și a amenințat cu noi violențe de când regele Hussein a fost de acord să-i premită lui Arafat să prezideze întâlnirea OEP în Amman.
„Luptele interne dintre studenții arabi au escaladat spre violență teroristă în mai 1985 când doi ofițeri de Securitate au fost uciși în timp ce încercau să dezamorseze o bombă plantată în mașina unui lider al studenților arabi.”, se arată în același raport.
Miliția din România a reținut doi suspecți, dar nu a oferit informații despre identitatea acestora. Un oficial român a spus unui diplomat american că bomba avea un detonator sofisticat la care nu se putea umbla și era atât de sensibil încât la cea mai mică mișcare detona explozibilul.
Forța exploziei a fost atât de mare încât părți metalice ale mașinii au fost aruncate în aer la o înălțime cât a unui bloc cu patru etaje. O a doua bombă a fost dezamorsată cu succes.
Contrar tacticilor dure pe care le ia împotriva propriilor cetățeni, regimul de la București este foarte atent să nu ia măsuri care ar provoca arabi sau care ar crea incidente diplomatice.
În cele mai multe cazuri, credem noi, Securitatea va evita să îi deranjeze activi pe studenții arabi și se va limita la activități de strângere de ionformații. Doar în cazuri rare, când situația devine alarmantă, regimul va impune forța.
Dorința lui Ceaușescu de a fi un jucător onest în facilitarea păcii în Orientul Mijlociu i-a dat dureri de cap în încercarea de a menține bune relații cu toate părțile implicate. Până acum el a avut un oarecare succes, dar face față unor dificultăți crescând din partea tuturor părților.
Activitățile lui Ceaușescu de la începutul acestui an au atras fără îndoială multe critici din partea radicalilor arabi din România și din afară. În februarie el a făcut multă publicitate întâlnirilor sale cu Arafat și cu premierul israelian Peres sau cu trimisul special al președintelui Mubarak de la București. Ceaușescu a susținut și acordul OEP – Iordania din 11 februarie dintre Arafat și regele Hussein.
Ceaușescu are parte și de presiuni din partea arabilor moderați. În timpul unei vizite din aprilie 1985, ministrul iordanian de Externe și-a arătat furia împotriva lui Ceaușescu care refuza să-l extrădeze pe asasinul diplomatului iordanian sau să permită unei echipe iordaniene să-l interogheze. Drept consecință, toate celelalte chestiuni bilaterale, inclusiv vizita regelui Hussein in România, au fost amânate.
Bucureștiul se temea că o cooperare cu iordanienii în cazul acestei anchetei va periclita legăturile României cu țările arabe radicale Siria și Libia, în special dacă acestea au fost implicate în asasinat. Mai exista temerea că deținutul va dezvălui informații jenante despre cooperarea Bucureștiului cu diferite grupări palestiniene și că extrădarea asasinului poate duce la violențe din partea studenților palestineini radicali din București.
Pentru a evita să ia partea vreunei părți, Bucureștiul va avea grijă ca procesul să nu atragă atenția și îl vor portretiza pe asasin ca fiind un individ cu probleme mentale, instabil psihic, care a acționat independent. Ceaușescu l-a asigurat în privat pe ministrul de Externe iordanian că rezultatul procesului va fi satisfăcător: pedeapsa capitală sau 30 de ani de închisaore.
Sunt mici șanse ca România să devină un teren de bătălie major al terorismului datorită sistemului strâns de supraveghere, dar potențialul pentru incidente violente ocazionale a crescut. De exemplu, ambasada Iordaniei la București cotinuă să primească amenințări.
Mai mult, România este una dintre țările din care echipele mixte de asasini ale Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei – Comandamentul general și Abu Nidal își conduc operațiunile împotriva palestinienilor moderați și a țintelor europene.
„Credem că există riscul ca rolul lui Ceaușescu în politica din Orientul Mijlociu să îi facă, mai devreme sau mai târziu, pe studenții arabi radicali să atace pentru prima dată ținte românești.”
Ceaușescu și-a dat desigur seama că actele sale de a echilibra Orenitul Mijlociu devin tot mai șubrede și probabil se simte vulnerabil din cauză că sistemul aparatului de Securitate nu poate asigura un control complet asupra studenților arabi.
De aceea, el va fi atent în activitățile sale și nu va înfuria Libia sau Siria. Și credem că poate caută o modalitate de compromis cu potențiali sponsori ai terorismului în efortul de a-și asigura ceva protecție. Pentru a satisface grupările radicale, de exemplu, România va oferi cel puțin susținere indirectă: antrenament, adăpost sau servicii medicale.
În ciuda acestor tactici, probabilitatea ca Bucureștiul să aibă parte de mai multă violență rămâne mare atât timp cât există o concentrare mare de studenți arabi în țară.