Skip to content

Român venit cu autocarul din Austria, depistat cu un pistol în bagaje

Un pasager dintr-un autocar care a tranzitat Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II a fost prins cu un pistol în bagaje, bărbatul fiind reţinut pentru 24 de ore.

Pasagerul este din judeţul Mureş, are 27 de ani şi venea din Austria, iar în timpul verificării bagajului său a fost descoperit un pistol de autoapărare supus autorizării, cu gaze şi alarmă, de calibrul 9 mm, şi 10 cartuşe cu capsele nepercutate, de acelaşi calibru.

„Bărbatul nu ar fi declarat arma şi muniţia autorităţilor vamale la intrarea în ţară, acesta nefiind autorizat legal pentru deţinerea, portul şi folosirea armelor letale sau neletale”, a declarat marţi, 16 iunie, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Adina Aconstantinesei.

Tânărul a fost reţinut pentru contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Arma şi cartuşele au fost indisponibilizate, cercetările fiind continuate de către poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.

Un arădean venit cu autocarul din Spania a intrat în autoizolare în beciul Poliției

Austria își redeschide frontierele. Excepție fac patru țări

GERMANIA renunță la toate restricțiile de circulație începând cu ora 0.00 din noaptea de luni spre marți

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!